Interviurile Business24.ro
HOT TOPICS

Preturile cerealelor au scazut cu 30% in ultimele trei luni

Piata de cereale, ca un joc de poker. Romanii au mizat gresit si in 2012 si in 2013

Piata de cereale, ca un joc de poker. Romanii au mizat gresit si in 2012 si in 2013


Pretul cerealelor a inregistrat scaderi de 30-40% in ultimele luni, surprinzand fermierii romani cu rezerve mari in hambare. Agricultorii au refuzat sa vanda in toamna, pentru ca anul trecut piata a evoluat exact invers: preturile au explodat in primavara.

In prezent, tona de porumb se tranzactioneaza cu 746 de lei, pe cand la inceputul lunii, era cotata cu 829 lei. Situatia este cu atat mai dramatica daca analizam preturile practicate in ultimul trimestru. La inceputul anului, pe 3 ianuarie, porumbul se vindea cu 941 lei/tona si a ajuns la 746 lei la inceputul lunii aprilie.


Cotatii la porumb pentru perioada ianuarie - aprilie, exprimate in lei. SURSA: bursacereale.com

"Anul trecut a fost invers. Pretul foarte mici la recoltare dupa care pretul a crescut foarte mult, nu mai era marfa de vandut. Lucrand asa pompieristic, vom ajunge in situatia de a inregistra pierderi. Anul acesta s-a vazut ce s-a intamplat: pret ridicat la recoltare, dupa care pretul a scazut cu 30-40% in urmatoarele trei-patru luni", a spus Laurentiu Baciu, seful LAPAR.

Cea mai buna cotatie pentru porumb din ultimul trimestru a fost pe 11 ianuarie cu 967 lei/tona.

Evolutia pietelor internationale, dar si scaderea cererii sunt principalii "responsabili" pentru ieftinirea atat de brusca a cerealelor, sustin specialistii din industrie.

Situatia este similara si pentru grau. De la inceputul anului, pretul pentru tona de grau a scazut de la 998 la 870 lei. Cea mai buna cotatie pentru grau a fost pe 8 ianuarie cand tona era tranzactionata cu 1053 de lei.

Trendul de scadere a pretului s-a accentuat insa in ultima luna. Daca pe 4 martie o tona de grau era tranzactionata cu 960 de lei, pe 2 aprilie a ajuns la 870 de lei/tona.


Cotatii la grau pentru perioada ianuarie - aprilie, exprimate in lei. SURSA: bursacereale.com

Productia record din alte tari inseamna pierderi pentru fermierii romani

Fostul ministru al Agriculturii, Stelian Fuia explica motivele acestor fluctuatii de pret: productia record din tarile Emisferei Sudice.

"Depinde foarte mult de informatiile din Emisfera Sudica. Productiile de cereale din Argentina, Brazilia, Australia sunt bune. In emisfera sudica se insamanteaza in septembrie-octombrie si acum se recolteaza.

Deja din ianuarie, de cand a inceput sa scada pretul la noi, erau estimari ca se asteapta o productie mai buna decat anul trecut in aceasta regiune. Asta insemna ca productia mondiala de cereale va creste si de aceea preturile au scazut", a explicat Stelian Fuia pentru Business24.

Preturile continua declinul in urmatoarele luni

Sansele ca fermierii sa obtina un pret mai bun pentru cereale in urmatoarele luni sunt reduse, crede Laurentiu Baciu, presedintele Ligii Asociatiilor Producatorilor Agricoli din Romania (LAPAR).

"In urmatoarele trei luni preturile vor continua sa scada tinand cont de faptul ca nu este cerere pe piata, iar consumatorii s-au aprovizionat masiv in toamna de teama ca preturile sa nu o ia razna. Cei care nu au vandut risca acum sa tranzactioneze la un pret cu 30-40% mai mic", a spus Laurentiu Baciu pentru Business24.

In aceste conditii, fermierii care mai au pe stoc cereale din productia de anul trecut sunt sfatuiti de specialistii din domeniu sa isi vanda cat mai repede marfa. Ca sa nu mai repete greseala din acesta an, agricultorii ar trebui sa isi vanda cerealele la doua-trei luni dupa recoltare, crede fostul ministru al Agriculturii.

Ti-a placut acest articol? Urmareste Business24 si pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Business24.
Sursa: Business24
Articol citit de 2701 ori