Ministrul Agriculturii: Facem apel la calm. Asiguram cetatenii ca exista stocuri de alimente si apa suficiente

Joi, 27 Februarie 2020, ora 12:54
2201 citiri
Ministrul Agriculturii: Facem apel la calm. Asiguram cetatenii ca exista stocuri de alimente si apa suficiente
Foto: Pixabay

Capacitatea de productie a operatorilor economici din industria alimentara este mult mai mare decat cererea de produse alimentare din momentul de fata si exista stocuri suficiente de alimente si de apa pentru a satisface nevoile populatiei, afirma ministrul interimar al Agriculturii, Adrian Oros.

"Dorim sa facem un apel la calm catre toti cetatenii si sa ii asigur ca nu sunt probleme. Acum sunt suficiente stocuri de alimente si apa pentru a satisface nevoile populatiei, atat la marii operatori economici cat si pe marile platforme logistice. Avand aceste stoc de rulaj ei pot sa isi mareasca productiile si stocurile in functie de cererea zilnica de produse alimentare din momentul de fata", a declarat, joi, pentru AGERPRES, Adrian Oros.

Acesta a mentionat ca, in cazul unor situatii de urgenta, exista si alte institutii implicate, respectiv Ministerul de Interne, prin Administratia Nationala pentru Rezervele Statului si Probleme Speciale, care are stocuri in caz de urgenta, inclusiv stocuri alimentare, fiind facute multe scenarii pentru diferite situatii in functie de numarul de oameni si de numarul de zile in care ar trebui asigurata hrana.

"Noi discutam nu doar despre ce are acum in stoc aceasta Administratie Nationala pentru Rezervele Statului si Probleme Speciale, noi discutam si despre stocurile care sunt la marii operatori economici pe platformele logistice.

Fiecare minister are un compartiment pentru situatii de urgenta, noi colaboram cu ministerele de resort si avem aceste date stiind in fiecare clipa care sunt stocurile.

Sunt mai multe scenarii. Sunt facute scenarii pentru diferite situatii in functie de numarul de oameni si in functie de numarul de zile in care ar trebui asigurata hrana. Sunt scenarii facute pentru 60 de zile, pentru 120 de zile, pentru 180 de zile si iarasi pentru numarul de persoane care ar necesita sa fie alimentate intr-o anumita situatie speciala, pentru ca aici nu discutam numai de epidemii ci si de dezastre", a precizat Adrian Oros.

El a adaugat ca exista un comitet de lucru privind cresterea rezilientei resurselor de apa si hrana la intreg spectrul de amenintari, inclusiv cele hibride.

"Suntem mai multe ministere cu mai multe atributii si in fiecare zi noi stim care sunt stocurile atat in Rezerva de Stat cat si stocurile din marile lanturi de retaileri, de la marii operatori economici si care este posibilitatea lor de aprovizionare imediata. Este o activitate continua pe care compartimentele speciale din fiecare minister o fac", a adaugat seful MADR.

Pana in acest moment, pe teritoriul Romaniei a fost confirmat un singur caz de infectare cu virusul COVID-19 (coronavirus).

#Ministrul Agriculturii apel la calm, #stocuri alimente Romania, #stocuri apa Romania , #Agricultura