Irimescu (MADR): CE a respins proiectul privind vanzarea terenurilor catre persoane fizice

Marti, 15 Octombrie 2013, ora 13:25
2274 citiri
Irimescu (MADR): CE a respins proiectul privind vanzarea terenurilor catre persoane fizice

Oficialii de la Bruxelles nu au acceptat proiectul pe care Romania l-a prezentat cu privire la vanzarea terenurilor catre persoanele fizice, dar au spus ca ne vor asista in elaborarea unui document mai bun in acest sens, a declarat, marti, Achim Irimescu, secretar de stat in cadrul Ministerului Agriculturii si Dezvoltarii Rurale, la o conferinta de profil.

"In ceea ce priveste vanzarea terenurilor catre persoanele fizice, proiectul pe care l-am depus la Bruxelles nu a fost acceptat acolo, in discutiile pe care le-am avut. Noi propuneam, printre altele, limitarea la 100 de hectare si experienta in domeniu de minimum cinci ani. Producatorii au fost de acord cu noi, dar Comisia Europeana are o alta abordare, dar ne-a asigurat ca ne vor asista sa avem un act acoperitor", a afirmat Irimescu.

Potrivit proiectului de Lege privind vanzarea-cumpararea terenurilor agricole situate in extravilan de catre persoane fizice, acestea vor putea cumpara terenuri agricole situate in extravilan numai daca au desfasurat activitati agricole pe o perioada de cel putin cinci ani si fac dovada ca au cunostinte in domeniul agricol.

Arendasii care doresc sa cumpere teren agricol situat in extravilan trebuie sa detina calitatea de arenda pentru terenul respectiv, stabilita printr-un contract de arenda incheiat pe o perioada de minim 5 ani pentru terenul ce urmeaza a se vinde si sa fie inregistrati potrivit art. 1838 din Noul Cod Civil.

In plus, proprietatea persoanei fizice, reprezentand terenuri agricole situate in extravilan, nu poate depasi 100 de hectare.

Proiectul prevede ca instrainarea, prin vanzare, a terenurilor agricole din Romania, situate in extravilan sa aiba loc cu respectarea dreptului de preemptiune al coproprietarilor persoane fizice, vecinilor persoane fizice, arendasilor, persoane fizice cu varsta de pana la 40 de ani, care desfasoara activitati agricole pe raza administrativ-teritoriala a localitatii unde este situat terenul respectiv, precum si Statul Roman, la pret si in conditii egale, in ordinea stabilita prin prezenta lege.

Totodata, prin proiectul legislativ urma sa se creeze Autoritatea pentru Administrarea si Reglementarea Pietei Funciare care va gestiona intregul proces de vanzare-cumparare al terenurilor agricole din extravilan.

Eveniment Antreprenoriatul Profesie vs Vocatie

#Achim Irimescu legislatie terenuri, #vanzare terenuri persoane fizice, #vanzare terenuri agricole straini, #terenuri agricultura Romania , #Agricultura