Guvernul renunta la limita de 100 hectare teren agricol detinut de o persoana fizica

Joi, 14 Noiembrie 2013, ora 09:36
2157 citiri
Guvernul renunta la limita de 100 hectare teren agricol detinut de o persoana fizica

Guvernul renunta la intentia de a limita la 100 de hectare suprafata de teren agricol pe care o poate detine o persoana fizica, cetatean roman sau din alt stat UE, mentinand insa conditiile la cumparare privind cunostintele in domeniul agricol si perioada minima de activitate in acest sector.

"Pentru a putea cumpara teren agricol in Romania situat in extravilan, dobanditorul persoana fizica trebuie sa indeplineasca una din urmatoarele conditii: a) sa faca dovada ca are cunostinte de baza in domeniul agricol, potrivit normelor metodologice la prezenta ordonanta de urgenta; b) sa faca dovada ca a desfasurat activitati agricole pentru o perioada de cel putin 5 ani, potrivit normelor metodologice la prezenta ordonanta de urgenta; c) sa faca dovada ca a desfasurat activitati agricole pe terenurile situate in extravilan detinute la data intrarii in vigoare a prezentei ordonante de urgenta, potrivit normelor metodologice", potrivit prevederilor unui proiect de ordonanta de urgenta, care se regaseau si intr-un proiect de lege elaborat in luna septembrie.

In proiectul de lege era mentionat ca persoanele fizice nu vor putea detine mai mult de 100 de hectare de teren agricol extravilan.

De asemenea, sunt mentinute in proiectul de ordonanta referirile din proiectul de lege privind dreptul de preemptiune la cumpararea terenurilor.

Astfel, coproprietarii persoane fizice, vecinii persoane fizice, arendasii, persoanele fizice cu varsta de pana la 40 de ani care desfasara activitati agricole in localitatea unde se afla terenul, dar si statul, vor avea drept de preemptiune la cumparare.

Prin acest act normativ, Guvernul urmareste printre altele comasarea terenurilor agricole in vederea cresterii dimensiunii fermelor agricole si constituirea exploatatiilor viabile economic.

Piata funciara va fi liberalizata de la 1 ianuarie 2014, astfel ca va fi permisa cumpararea de terenuri agricole de catre cetatenii din UE.

Prevederile ordonantei se vor aplica persoanelor fizice, cetateni romani, respectiv cetateni ai unui stat membru al Uniunii Europene sau ai statelor care sunt parte la Acordul privind Spatiul Economic European (ASEE), precum si apatrizilor cu domiciliul in Romania sau intr-un stat membru al Uniunii Europene sau ai statelor care sunt parte la Acordul privind Spatiul Economic European (ASEE).

Cetateanul unui stat tert si apatridul cu domiciliul intr-un stat tert pot dobandi dreptul de proprietate asupra terenurilor agricole situate in extravilan in conditiile reglementate prin tratate internationale, pe baza de reciprocitate, se mai spune in proiectul de ordonanta de urgenta.

Eveniment Antreprenoriatul Profesie vs Vocatie

#teren agricol Romania, #limita suprafata agricola Romania, #liberalizare terenuri agricole, #vanzare terenuri Romania , #Agricultura