Fermierii romani nu-si vad interesul la Bruxelles, obositi sa lupte "fiecare pentru el"

Vineri, 24 Mai 2013, ora 07:35
2601 citiri
Fermierii romani nu-si vad interesul la Bruxelles, obositi sa lupte "fiecare pentru el"
Laurentiu Baciu (dreapta), presedintele LAPAR, face demersuri pentru aderarea la organizatia europeana a producatorilor agricoli - COPA-COGECA

Romania este singurul stat din Uniunea Europeana care nu are organizatii agricole nationale reprezentate in confederatiile europene. Contractati de Business24, reprezentantii asociatiilor de producatori promit ca, in cel mult doua luni, ajung in organizatia europeana a producatorilor agricoli - COPA-COGECA, dar intre timp sunt preocupati cu razboiele locale.

Dacian Ciolos, comisarul European pentru Agricultura a "tras de urechi" federatiile agricole ca nu se implica mai mult in procesul decizional de la Bruxelles.

Pentru a fi membru ca COPA-COGECA una dintre conditii este ca organizatia membra sa fie multi-sectoriala. Totodata, organizatia trebuie sa plateasca o cotizatie de aproximativ 500.000 de euro anual, cotizatie calculata in functie de potentialul agricol al tarii, suprafata si populatia tarii. Romania intra in categoria intai alaturi de Franta, Germania, Spania, Polonia si Italia.

Romania a fost reprezentata in COPA-COGECA pana in 2011 de Federatia Nationala a Producatorilor Agricoli (FNPAR), cand nu si-a mai putut plati cotizatia. Jumatate din acesti bani sunt asigurati de autoritatile nationale, dar restul de 250.000 de euro trebuie asigurat de catre organizatie din cotizatiile membrilor sai.

Doua organizatii de producatori au adus, in ultimele luni, in discutie o eventuala aderare la COPA-COGECA: Pro-Agro si Liga Asociatiilor Producatorilor Agricoli din Romania (LAPAR).

Pro Agro: Problema noastra este cotizatia prea mare

Florentin Bercu, directorul executiv al Federatiei Nationale Pro Agro Romania a precizat ca, in prezent, nicio organizatie de fermieri din Romania nu are fonduri pentru a plati cotizatia de 250.000 de euro.

Florentin Bercu, directorul executiv al Federatiei Nationale Pro Agro Romania

"Avem in vedere o eventuala aderare la COPA-COGECA, dar ramane ca reprezentantii Consiliului Director si membrii nostri sa identifice solutii pentru a gasi o modalitate de a plati cotizatia. Noi putem sa aderam dar trebuie sa fim si potenti financiari. In general, cotizatia este platita de membrii si submembrii organizatiei respective. Daca se sta numai in baza membrilor, in Romania nu exista, in momentul de fata, o asociatie care sa poata acoperi plata cotizatiei. Se cauta alte solutii si atunci cand se vor gasi probabil atunci vom adera si noi. Nu pot sa va spun mai multe acum", a declarat pentru Business24 Florentin Bercu, directorul executiv al Pro Agro.

LAPAR: In cel mult doua luni ajungem in COPA-COGECA

Laurentiu Baciu, seful LAPAR il contrazice pe Florentin Bercu si spune ca Lapar are forta financiara pentru a plati cotizatia de 250.000 de euro pentru a adera la COPA-COGECA.

"LAPAR este in discutii foarte avansate cu COPA-COGECA, si, nu as vrea sa ma intelegeti gresit, dar eu cand imi propun ceva fac. In doua luni de zile sper sa fim membri la Copa-Cogeca si Romania sa aiba reprezentare europeana. Cei de la Pro Agro au mare dreptate daca toate asociatiile sunt ca si ei, normal ca nu au posibilitati. LAPAR este altceva, este singura asociatie profesionala care are membri, are cotizatii, reprezinta o forta si reprezinta 60% din suprafata Romaniei. Daca ii intrebati pe cei de la Pro Agro cati membri au s-ar putea sa nu poata sa asigure necesarul la o cununie civila. Acolo trebuie minim patru persoane: doi care se casatoresc si doi martori", a precizat pentru Business24 Laurentiu Baciu, seful Lapar.

Baciu spune despre PRO Agro ca este "nasita" de Daniel Botanoiu, secretar de stat la MADR

Seful LAPAR aduce acuzatii dure la adresa Pro Agro despre care spune ca are sprijinul unui secretar de stat din cadrul Ministerului Agriculturii, Daniel Botanoi.

"De unde strangi 250.000 de euro? Este foarte greu sa faci asta cu doi membri. Dar practic ei s-au infiintat ca o contra-concurenta a LAPAR care este intr-o disputa cu un secretar de stat, pentru ca la Pro-Agro nu este mana nici a lui Jurconi (n.red presedintele Pro Agro) sau altul, ci a lui Botanoiu. El a vrut sa intre la un moment dat in LAPAR si nu a putut si de asta face aceste miscari. In primul rand, calitatea pe care trebuie sa o ai ca sa intri in LAPAR este sa fii fermier, si el nu este fermier, deci nu are o plantatie agricola, nu are un caracter, daca vreti sa ma duc mai departe si va pot face dovada la ceea ce spun", a declarat Baciu.

Ce au de pierdut fermierii "prin neprezentare"

Prezenta in COPA-COGECA da posibilitatea fermierilor romani sa isi exprime punctul de vedere privind decizii care vizeaza noua Politica Agricola Comuna. Aderarea la organizatia europeana a producatorilor agricoli le-ar putea permite sa participle la 87 grupuri lucrative in care reprezentaii fermierilor din intreaga Europa isi pot exprima punctul de vedere privind deciziile discutate la nivelul Comisiei Europene.

#asociatii Romania fermieri Bruxelles, #Baciu razboi Pro Agro, #acuzatii Baciu Pro Agro , #Agricultura