Europarlamentarii vor ca simplificarea PAC sa creeze conditii mai bune pentru agricultori

Marti, 18 Mai 2010, ora 16:16
1317 citiri
Europarlamentarii vor ca simplificarea PAC sa creeze conditii mai bune pentru agricultori

Eurodeputatii propun reducerea birocratiei in sistemul de cereri pentru plati in agricultura, simplificarea legislatiei cu privire la identificarea electronica animalelor si o mai buna informare a agricultorilor prin crearea, de exemplu, a unei linii de asistenta telefonica in fiecare Stat Membru, informeaza NewsIn.

Eurodeputatii sustin ca Politica Agricola Comuna ar trebui sa fie mai simpla, dar si "mai transparenta si mai echitabila".

Deputatii considera ca fermierii ar trebui sa aiba acces la un sistem functional, care sa le permita depunerea facila si fara cerinte birocratice inutile a cererilor pentru obtinerea platilor directe.

Pentru simplificarea regulilor pentru schema de plati unice, ar trebui eliminata obligatia furnizarii acelorasi informatii detaliate anual.

De asemenea, spun europarlamentarii, ar trebui revizuita definitia activitatilor agricole, asa incat solicitantii care nu sunt agricultori activi sa nu poata fi eligibili.

Orice reforma a Politicii Agricole Comune (PAC) trebuie sa se bazeze pe reguli mai simple si mai transparente, se arata intr-o rezolutie adoptata marti la Strasbourg, care propune reducerea birocratiei in sistemul de cereri pentru plati.

Aceasta rezolutie, redactata de eurodeputatul britanic Richard Ashworth (din grupul eurosceptic al Conservatorilor si Reformistilor), face parte dintr-o dezbatere mai larga privind modalitatile de reformare a Politicii Agricole pentru urmatoarea perioada a programului bugetar multianual, care va incepe in 2013.

Sistemul de amenzi aplicate agricultorilor in cazul comiterii de erori in ceea ce priveste cererile de plata ar trebui sa fie proportional cu gravitatea incalcarii si nu ar trebui aplicate sanctiuni in cazul unor erori minore, in special atunci cand nu au fost comise din vina agricultorilor, recomanda eurodeputatii.

In opinia lor, regulile privind eco-conditionalitatea (standardele de sanatate publica, sanatatea animalelor, protectia mediului inconjurator sau bunastarea animalelor) ar trebui sa ia in considerare marimea exploatatiilor agricole si sa fie usor de inteles.

In cazul in care in ultimii ani au existat doar cateva incalcari, controalele anuale privind eco-conditionalitatea ar trebui reduse sau inlocuite cu un sistem de control prin sondaj.

In rezolutie se subliniaza, de asemenea, ca mai mult sprijin si consultanta prin informatii eficiente si instrumente consultative, precum o linie de asistenta telefonica sau prin intermediul internetului, ar putea contribui la prevenirea incalcarilor si la reducerea constanta a inspectiilor.

Pe de alta parte, deputatii solicita Comisiei Europene sa elimine toate reglementarile inutile privind identificarea animalelor si sa realizeze o armonizare cuprinzatoare a legislatiei din acest domeniu, foarte diferita in prezent.

Este solicitata si o scutire de trei ani in ceea ce priveste sanctiunile privind eco-conditionalitatea in legatura cu identificarea electronica a ovinelor si caprinelor, pentru a da agricultorilor timp sa se familiarizeze cu aceasta tehnologie noua si complexa.

In ceea ce priveste raportarea cu privire la ovine si caprine, deputatii considera ca in aceste cazuri, precum si pentru porcine, identificarea turmei in ansamblu este suficienta. 

#europarlamentari, # pac, # agricultori , #Agricultura