APIA a achitat peste 92% din subventiile pe suprafata aferente anului 2008

Miercuri, 01 Iulie 2009, ora 16:07
1632 citiri
APIA a achitat peste 92% din subventiile pe suprafata aferente anului 2008

APIA a reusit sa achite 92,56%, adica 492 milioane euro, din subventiile pe suprafata aferente anului 2008, pana la data de 30 iunie, termen pana la care Comisia Europeana nu aplica penalitati, a declarat, miercuri, directorul general al APIA, Daniel Constantin, citat de NewsIn.

Potrivit acestuia, s-a reusit depasirea obiectivului estimat la momentul inceperii platilor, cand agentia estima ca va achita 70% din suma.

"S-a muncit intens trei luni de zile, perioada in care oamenii nu au stiut cand este zi sau noapte, si in conditii speciale fata de anul trecut.

Am depasit ce am estimat la 1 aprilie, adica 70%, si am reusit sa achitam din fondurile care sunt supuse penalizarii o suma pe extractul de cont de 492 milioane de euro", a spus Constantin.

El a adaugat ca ramane "amaraciunea" ca nu s-a reusit la efectuarea platii pentru 96% din suma, procent prin care Romania nu ar fi fost penalizata. APIA ar fi trebuit sa achite suma de 537,9 milioane euro, reprezentand sprijin din Fondul European de Garantare Agricola (FEGA) alocat Romaniei pentru finantarea schemelor de sprijin pe suprafata in cadrul campanie SAPS 2008.

Daniel Constantin a reiterat faptul ca penalitatile pentru platile aferente anului 2008 vor fi mai mici decat cele aplicate de CE pentru campania SAPS 2007.

El a mai spus ca o serie de elemente au contribuit la marirea procentului de plata in termen comparativ cu anul precedent, printre care introducerea unui element in softul agentiei si simplificarea sistemelor de plata catre banci.

"Am introdus un element nou in softul agentiei, adica de blocare a platilor duble, insa cel mai important lucru care ne-a ajutat sa marim procentul de plata a fost simplificarea sistemului de plata catre banci.

Am ajuns la conventii bune cu bancile si impreuna putem efectua pana la 80.000 de plati pe zi pentru 80.000 de fermieri, in conditiile in care anul trecut pentru a plata a 10.000 de fermieri erau necesare cateva zile", a declarat Daniel Constantin.

Acesta a mentionat ca astfel se explica volumul mare de plati facute in luna iunie, in conditiile in care la inceputul lunii procentul de plata era de circa 45%.

Directorul general al APIA a mai spus ca institutia pe care o conduce isi propune sa finalizeze platile pe parcursul lunii iulie pentru a primi penalizarea cea mai mica.

Ministrul agriculturii, Ilie Sarbu, a spus miercuri ca relatia buna cu bancile si cu Ministerul de Finante a condus la obtinerea procentului mare de plata.

"Relatia cu Ministerul Finantelor Publice a functionat bine si cu bancile la fel. Acestea ne-au dat posibilitatea sa ajungem la cifra de astazi.

Indiferent ce faceam noi, daca nu se asigura finantare nu ajungeam la acest procent", a declarat Ilie Sarbu. 

#apia, #fonduri, #subventii , #Agricultura