Anul agricol 2013 va fi mai bun, dar culturile mai au nevoie de precipitatii

Luni, 19 Noiembrie 2012, ora 16:35
2149 citiri
Anul agricol 2013 va fi mai bun, dar culturile mai au nevoie de precipitatii

Starea culturilor de grau si de rapita insamantate in aceasta toamna este mai buna comparativ cu anul trecut, dar mai este nevoie de precipitatii, a declarat luni Daniel Botanoiu, Secretar de Stat in Ministerul Agriculturii.

El a explicat ca la grau, din 1,85 milioane de hectare semanate pana acum, "stam mai bine decat am stat anul trecut din punct de vedere fiziologic", pentru ca starea de dezvoltare este mai buna si ca, de asemenea, rasarirea este mai buna decat anul trecut, iar suprafata cultivata este mai mare.

In ceea ce priveste umiditatea din sol, in ultima perioada, o medie la nivel national este de 50 de litri, mai bine decit anul trecut, "dar mai este nevoie de precipitatii ca sa acoperim deficitul dupa cele patru luni de seceta crunta din vara".

"Am vazut in camp niste culturi de rapita foarte bune, cu tratamente si o tehnologie bine aplicata, ceea ce ne da speranta. Discutam de 230.000 de hectare, fata de 180.000 de hectare insamantate anul trecut. Vom vedea in primavara, daca nu apar incidente climatice majore, adica ger la -20 grade mai multe zile consecutiv fara zapada", a spus Botanoiu.

El a explicat ca este nevoie de un strat de zapada de cel putin 30 de centimetri care sa ramana peste culturi.

Eveniment Antreprenoriatul Profesie vs Vocatie

#an agricol 2013, #culturi grau rapita 2013, #productie grau 2013 , #Agricultura