Interviurile Business24.ro
HOT TOPICS

Agricultura si constructiile au franat cresterea economica, sustinuta de industrie si impozite

Agricultura si constructiile au franat cresterea economica, sustinuta de industrie si impozite


Agricultura si constructiile au franat cresterea economica atat in al doilea trimestru, cat si la nivelul primelor sase luni din acest an, perioada pentru care INS a calculat un PIB de 279.352,8 milioane lei, in crestere cu 2,4%, evolutie sustinuta de industrie (+1,4%) si impozite nete (+0,8%)

PIB, ajustat sezonier, estimat pentru trimestrul al doilea a fost de 163.008,5 milioane lei preturi curente, in scadere, in termeni reali, cu 1% fata de primul trimestru trimestrul si in crestere cu 1,5% fata de aceasi perioada a anului trecut, potrivit Mediafax.

Contributii la cresterea PIB in primul semestru au avut industria (+1,4%), cu o pondere de 31,4% la formarea PIB si al carei volum de activitate s-a majorat cu 4,6% si informatiile si comunicatiile (+0,3%), cu o pondere de 4,1% la formarea PIB si al carei volum de activitate s-a majorat cu 8,7%, se arata intr-un comunicat al Institutului National de Statistica (INS).

O contributie pozitiva semnificativa au avut-o impozitele nete pe produs (+0,8%), a caror pondere la formarea PIB a fost de 13,4% si care au inregistrat o crestere a volumului lor de 6,2%.

Reducerea volumului de activitate din constructii, cu 3,6%, a avut un impact negativ asupra evolutiei PIB, contributia sa la cresterea PIB fiind de -0,2%.

De asemenea, agricultura, silvicultura si pescuitul au avut si ele o contributie negativa la cresterea PIB (-0,1%) ca urmare a scaderii volumului de activitate cu 4,8%.

Din punctul de vedere al utilizarii PIB, cele mai importante contributii la cresterea PIB in primele sase luni ale anului le-au inregistrat cheltuiala pentru consumul final al gospodariilor populatiei (+3,3%), cu o pondere de 65,6% la utilizarea PIB si al carei volum s-a majorat cu 5,1% si exportul net (+1,0%), consecinta a cresterii cu 12,8% a exporturilor de bunuri si servicii corelata cu cresterea mai redusa a volumulului importurilor de bunuri si servicii, cu 10,6%.

Ca urmare a scaderii semnificative a volumului formarii brute de capital fix cu 11,2%, aceasta a avut o contributie negativa la cresterea PIB, de -2,2%.

INS a revizuit in scadere estimarile de PIB pentru primul trimestru, de la o crestere fata de trimestrul anterior de 0,2% la o scadere de 0,2%.

Astfel, Romania a intrat in recesiune tehnica, avand doua trimestre consecutive de contractie a PIB. Potrivit datelor publicate de Eurostat, Romania a inregistrat cea mai mare scadere economica din UE 28 in al doilea trimestru al anului, de -1%.

Romania s-a aflat in recesiune tehnica (doua trimestre consecutive de scadere a PIB comparativ cu trimestrul anterior) pentru doi ani si jumatate in perioada 2008-2011 si a reintrat in recesiune tehnica la inceputul anului 2012, reusind sa revina pe crestere pana la finalul acelui an.

Ti-a placut acest articol? Urmareste Business24 si pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Business24.
Sursa: Mediafax
Articol citit de 1288 ori