Seceta in Europa: Comisia Europeana anunta sprijin suplimentar pentru fermieri

Vineri, 26 Iulie 2019, ora 15:44
1356 citiri
Seceta in Europa: Comisia Europeana anunta sprijin suplimentar pentru fermieri
Foto: Pixabay

Comisia Europeana si-a declarat sprijinul pentru fermierii din mai multe tari europene care se confrunta cu valurile de seceta din aceasta perioada, se arata intr-un comunicat al executivului comunitar.

Pe de o parte, fermierii europeni vor putea obtine un procentaj mai ridicat din platile suplimentare in avans si platile pentru dezvoltare rurala. Pe de alta parte, pentru a-si putea hrani animalele, ei vor avea mai multa flexibilitate in utilizarea acelor terenuri care, in perioade obisnuite, nu sunt folosite in scopuri productive.

"Aceste conditii meteo prelungite reprezinta o sursa de ingrijorare pentru fermieri. Comisia Europeana mentine contacte stranse cu statele membre si evalueaza situatia la fata locului. Ca intotdeauna, suntem pregatiti sa-i ajutam pe fermierii afectati de seceta. De aceea am decis sa permitem plati in avans mai ridicate si exceptari de la anumite reglementari ecologice pentru a facilita productia de furaje", a afirmat comisarul european pentru agricultura, Phil Hogan.

Noi recorduri de temperaturi ridicate au fost inregistrate miercuri si joi in Belgia, Germania, Franta si Olanda, potrivit serviciilor meteorologie nationale.

#seceta europa, #ajutoare fermieri Europa seceta , #Agricultura UE