Interviurile Business24.ro
HOT TOPICS

Epoca risipei: Statele europene arunca anual 220 milioane de tone de mancare

Epoca risipei: Statele europene arunca anual 220 milioane de tone de mancare


Statele Europei arunca anual peste 220 de milioane de tone de mancare la gunoi, in timp ce 1 miliard de oameni din lume mor de foame.

Ministrii agriculturii si factorii de decizie politica la nivel mondial au anuntat ca in tarile bogate exista multa risipa in ceea ce priveste produsele alimentare, de aceea vor fi demarate programe de educatie nutritionala, potrivit Bloomberg.

Consumatorii din tarile bogate dispun de 220 de milioane de tone de deseu alimentar, in fiecare an, cantitate egala cu totalul productiei alimentelor din Africa sub-sahariana, a precizat directorul general al ONU pentru Alimentatie si Agricultura, Jose Graziano da Silva.

"Trebuie sa ne schimbam modul de a gandi, sa fim mai educati. Fiecare aliment aruncat este o pierdere", a declarat ministrul german al Agriculturii.

O treime din alimentele produse in fiecare an sunt pierdute sau irosite, in timp ce potrivit ultimului raport aparut in 2010, 925 de milioane de oameni la nivel mondial sufera in prezent de foame.

"In Africa oamenii sufera de foame, in timp ce persoanele din tarile dezvoltate, avand prea multe alimente, sufera de obezitate", noteaza ministrul agriculturii din Indonezia, Suswono Asyraf.

Abundenta si omniprezenta produselor alimentare in economiile dezvoltate denota faptul ca multi consumatori iau masa fara a fi constienti de cata munca exista in salile de productie.

"Daca lasam aceste alimente sa putrezeasca, noi pierdem numeroase resurse financiare, risipim resurse naturale si de asemenea, risipim munca din salile de productie", a declarat comisarul european pentru Agricultura Dacian Ciolos.

Expertii spun ca productia mondiala de alimente trebuie sa creasca cu 70% pana in 2050 pentru a putea hrani o populatie mondiala care va creste la 9 miliarde de consumatori. De asemenea, se asteapta ca persoanele cu venituri ridicate din economiile in curs de dezvoltare sa fie inclinate sa manance mai multa carne decat in prezent.

Doar cresterea productiei, insa, nu este suficienta, in opinia lui Ciolos.

"Agricultorii fac deja eforturi pentru a produce mai mult. Trebuie sa privim aceste alimente cu alti ochi. Este o prioritate in tarile industrializate sa valorifice mai mult productia", a mai adaugat acesta.

Dacian Ciolos mai spune ca scumpirea produselor alimentare nu este solutia cea mai buna pentru "sensibilizarea" consumatorilor europeni pentru ca accesul la produsele alimentare poate fi o provocare si pentru saracii UE.

"Este o chestiune de educatie, o problema a intregii societati. Obiceiurile alimentare nu le putem vindeca prin cresterea preturilor", a mai adaugat acesta.

Consumatorii din tarile bogate nu mai au cunostinte despre cum se gateste, ei s-au obisnuit sa cumpere alimente prelucrate. Trebuie sa educam oamenii cu privire la mancare, spune Graziano da Silva.

Presedintele Organizatiei pentru Mancare si Agricultura este de parere ca trebuie demarate programe de educatie nutritionala pentru a ajuta familiile sa manance mai sanatos si sa nu mai risipeasca alimentele.

De aceeasi parere este si secretarul de stat din Ministerul Agriculturii, Adrian Radulescu care a mai adaugat ca la nivel mondial, criza alimentara este o certitudine, pentru ca 1 din 6 oameni de pe glob moare de foame. In ceea ce priveste continentul european, Adrian Radulescu crede ca nu poate fi vorba de o criza alimentara, ci de un exces de alimente.

"La ora actuala, problema agriculturii romanesti este piata. Agricultura ar produce mult mai mult si fermierii s-ar apuca de treaba, insa au o problema: nu au unde sa vanda si, ne-existand contracte ferme si piata, acestia dau inapoi.

Niciodata Romania nu va fi in criza alimentara, este o alarma falsa. In schimb, se poate produce altceva: putem produce alimente, le putem vinde, iar romanii sa nu aiba bani sa si le mai permita", a declarat acesta pentru Business24.

Afacerile in agricultura sunt precum o loterie: castigi sau pierzi in functie de vreme. Cu toate ca Romania are potentialul agricol de a hrani o populatie de patru ori mai numeroasa, din cauza unui management defectuos, aceasta ar mai putea pierde inca 40 de ani pana sa redevina competitiva pe plan international, spune Adrian Radulescu.

Pe de alta parte, presedintele Agrostar, Stefan Niculae este de parere ca in patru ani am putea asista la o criza alimentara in Romania determinata de criza cresterii preturilor si de necultivarea terenurilor.

"In Romania pericolul e foarte mare. Pe anumite segmente s-a ajuns la importuri de 70-80%, ceea ce este foarte grav. Noi importam securitate alimentara si cream indirect locuri de munca altor state, cand noi avem potential in interior", a mai spus Stefan Niculae.

Ti-a placut acest articol? Urmareste Business24 si pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Business24.
Sursa: Business24
Articol citit de 3201 ori