Fiul presedintelui Lukoil, cel mai bogat mostenitor din Rusia

Marti, 01 Septembrie 2009, ora 09:49
1271 citiri
Fiul presedintelui Lukoil, cel mai bogat mostenitor din Rusia

Iusuf, singurul copil al lui Vagit Alekperov, presedintele Lukoil si actionar minoritar al grupului petrolier, este cel mai bogat mostenitor din Rusia, el avand dreptul la o avere de 7,6 miliarde de dolari, potrivit unui clasament realizat de revista rusa de afaceri Finans, transmite RIA Novosti.

Alekperov detine direct si indirect o participatie de 20% din actiunile Lukoil, precizeaza Mediafax.

Clasamentul anual realizat de Finans incepand din 2007 ia in considerare persoane cu venituri de peste un miliard de dolari, capitalul parintilor fiind impartit la numarul de copii.

Profitul net al Lukoil a scazut in primul semestru cu 50%, la 2,3 miliarde de dolari, dar performantele grupului au fost totusi bune in contextul recesiunii economice.

Iusuf este urmat in clasament de cei cinci copii ai miliardarului Roman Abramovici, fiecare cu o posibila mostenire de 2,78 miliarde de dolari.

Topul continua cu cei trei copii ai lui Vladimir Lisin, proprietarul Novolipetsk Steel, unul dintre cei mai mari producatori de otel din Rusia, acestia avand dreptul sa primeasca 2,57 miliarde de dolari fiecare.

Clasamentul realizat de Finans este completat cu trei copii ai lui Suleiman Kerimov, care detine grupul de investitii Nafta Moskva, cu o posibila mostenire de 2,5 miliarde de dolari.

In luna aprilie, revista Forbes evalua averile celor mai bogati 100 de oameni din Rusia la 142 de miliarde de dolari.


Vezi curs valutar BNR la zi pentru euro, dolar si alte valute



Eveniment Antreprenoriatul Profesie vs Vocatie

#fiu, #presedinte, #lukoil, #mostenitor, #rusia, #bani, #miliarde , #stiri Lukoil