Interviurile Business24.ro
HOT TOPICS

BNR arunca bomba! Imprumutul "preventiv" de la FMI ar putea fi cheltuit

BNR arunca bomba! Imprumutul "preventiv" de la FMI ar putea fi cheltuit


Consilierul guvernatorului BNR, Lucian Croitoru, a spus ca anul viitor, Romania ar putea trage bani de la FMI. In timp ce analistul financiar Lucian Davidescu considera ca declaratia oficialului bancii centrale este destul de previzibila, fostul ministru de Control in cabinetul Nastase, Ionel Blanculescu ii apreciaza curajul.

Lucian Croitoru spune ca unul din motivele pentru care Romania ar putea apela la banii de la FMI este acela ca bancile vor repatria fondurile catre bancile mama.

"Bancile pot sa repatrieze cel mai usor fondurile care au fost investite in titluri de stat si care ajung la scadenta. Ceea ce bineinteles poate sa creeze in viitor o problema din punct de vedere al finantarii Guvernului", a spus Croitoru, la o intalnire cu oameni de afaceri germani.

Consilierul guvernatorului BNR spune ca Romania a studiat piata din Statele Unite in scopul atragerii de pana la doua miliarde de dolari, dar in final a renuntat la aceasta operatiune.

"In acest caz, la nivel teoretic, eu nu exclud posibilitatea ca fonduri de la FMI si UE din linia precautionara sa fie utilizate", a explicat Croitoru.
Acesta a mai afirmat ca Ministerul Finantelor Publice are rezerve de finantare pentru aproximativ patru luni.

Declaratia lui Croitoru, previzibila

In opinia analistului financiar Lucian Davidescu, declaratia consilierului guvernatorului BNR, Lucian Croitoru, era destul de previzibila, pentru ca "era destul de clar de la inceput, de cand a fost semnat acordul preventiv, de vreme ce miza acordului este tocmai atragerea unor bani, ca cei care l-au semnat iau in calcul aceasta optiune".

De acceasi parere este si fostul ministru de Control, in cabinetul Nastase, Ionel Blanculescu.

"Nu este o noutate. Eu am declarat chiar in ziua in care s-a incheiat, ca, in conditiile actuale de restrictii si de creditare a statelor, este o sursa de bani la care Romania va apela".

Analistul financiar considera ca nu este grava tragerea in sine, ci mai degraba cauzele care o determina.

"Cauzele pot fi esecul unor licitatii de titluri de stat. Am vazut ca incercarea de a ne imprumuta in dolari a esuat si s-ar putea ca acelasi deznodamant sa se intample si in cazul emisiunilor de eurobonduri, de anul viitor pentru ca am vazut deja ca pana si Germania a avut probleme".

Daca acest lucru se va intampla si in cazul Romaniei, Lucian Davidescu sustine ca nici macar nu va fi un moment jenant, ci cat se poate de firesc. In plus, daca nu am fi avut acest acord, cel mai probabil am fi incercat sa ne imprumutam pe pietele externe. "Daca nu reuseam, nu existau alte alternative decat incetarea de plati sau inflatia".

Banii FMI ar stabiliza cursul valutar

In schimb, cu un acord extern cu FMI, "tendinta cursului de a se deprecia va fi atenuata". Lucian Davidescu nu exclude nici posibilitatea ca anul viitor, cursul valutar sa derapeze.

Ionel Blaculescu crede ca prin atragerea de bani de la FMI, Romania isi va consolida politica monetara.

"FMI nu imprumuta pentru alte destinatii, decat pentru consolidarea si stabilitatea politicii monetare. Din acest motiv, banii ajung la BNR. Daca aceasta resursa financiara va ajunge la banca centrala, crescand oferta de euro, probabil ca se va asigura o stabilitate a monedei nationale."

Fostul ministru nu crede ca leul s-ar putea aprecia, intrucat conditiile sunt extrem de dificile.

In ceea ce priveste modalitatile prin care Guvernul ar putea achita datoria externa, analistul financiar aminteste strategia Trezoreriei.

"Chiar strategia de Trezorerie este axata in principal, in proportie de trei sferturi, pe imprumuturi in moneda nationala. Banca Nationala poate sa refinanteze bancile, prin asa numitele "repo" si "repo inverse", in cantitati, teoretic, nelimitate. Vom vedea, probabil, o aplecare preponderenta catre piata interna.

Insa exista si aici o limita, daca statul nu reuseste sa atraga bani si din surse externe, atunci va incepe sa isi faca de cap inflatia, pentru ca banii tipariti de BNR nu au acoperire in economie si nu se poate ca bugetul sa traiasca la nesfarsit pe baza lor", explica Lucian Davidescu.

Strategia Trezoreriei, ambitioasa si la limita

In opinia acestuia, chiar si strategia actuala a Trezorerie este "foarte ambitioasa si foarte la limita", dar si periculoasa, pentru tinta de inflatie a bancii centrale.

"Personal, apreciez personalitatea domnului Croitoru si faptul ca este un om curajos, care spune lucrurilor pe nume, in aceste momente grele, prin care trece Uniunea Europeana. Este nevoie de acest tip de curaj, din partea oficialilor pentru ca trebuie prezentata situatia asa cum este".

Faptul ca Romania detine rezerve pentru patru luni, pentru a-si putea achita datoriilor contractante, este un aspect in acelasi timp si pozitiv si negativ.

2012, un an de seceta financiara

"Faptul ca suntem solvabili pentru patru luni de zile, in fata datoriei suverane, este un aspect, pe de o parte pozitiv, dar pe de alta parte, daca ne gandim la perspectiva anului 2012, cand resursele financiare nu vor mai putea fi atrase de la banci, pentru ca anul va fi caracterizat de seceta financiara".

In opinia fostului ministru, in conditiile de "seceta financiara", cu certitudine Romania va accesa fondurile de la FMI, pentru ca au un cost mai redus si pentru ca Romania mai are rezerve pentru patru luni.

"Daca noi mai avem rezerve pentru patru luni, asa inseamna ca rapid Romania trebuie sa isi ajusteze situatiile financiare ale lui 2012, mai ales ca se lucreaza la bugetul de stat".

Ionel Blanculescu apreciaza ca "toate cheltuielile guvernamentale trebuie scazute si mai mult, astfel incat, din banii pe care Romania ii produce, sa putem sa crestem de la 4, la 9 luni perspectiva de achitare a obligatiilor".

Grecia, o poveste fericita, pe langa Romania

In caz contrar, daca Romania va ajunge o singura luna sa nu isi achite obligatiile catre creditorii internationali, "Grecia va fi o poveste fericita, pe langa ce va fi Romania. Romania nu are lobbyul grecesc, ca sa poata fi considerata o victima, ci va fi, pur si simplu, incriminata, daca nu isi va plati obligatiile externe".

Ionel Blanculescu mai spune ca singura solutie a Romaniei, in afara de cresterea veniturilor, care nu se poate face decat prin "folosirea inteligentei economice din Romania", atunci macar sa reducem cheltuielile. Chiar si cheltuielile prin investitii, subliniaza fostul ministru.

Acesta crede ca "subliminal, declaratiile facute de domnul Croitoru ne introduc si o analiza, pe care el probabil a facut-o, pe baza costului de oportunitate".

Adica o decizie economica financiara se ia, pentru acea varianta care ofera un cost de oportunitate mai mic. Probabil ca a accesa fondurile de la FMI, reprezinta, in acceptiunea dansului, un cost de oportunitate mai mic decat sa ne aventuram asa cum a facut-o delegatia Romaniei in SUA."

Ti-a placut acest articol? Urmareste Business24 si pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Business24.
Sursa: Business24
Articol citit de 2561 ori