Seitan: Drepturile de autor si conventiile civile taxate unitar

Joi, 27 Mai 2010, ora 09:37
1611 citiri
Seitan: Drepturile de autor si conventiile civile taxate unitar

Drepturile de autor, conventiile civile si reglementarile privind persoanele fizice autorizate vor fi reglementate printr-o lege speciala si taxate in mod unitar prin contributii sociale, inclusiv in cazul persoanelor care au carte de munca, a declarat, miercuri, ministrul Muncii, Mihai Seitan, potrivit Mediafax.

"Drepturile de autor, PFA-urile si conventiile civile vor fi reglementate printr-o lege speciala si vor fi taxate toate intr-un fel, anume cu 5% contributia pentru sanatate si 5% contributia pentru pensii, inclusiv cei care au si carte de munca. Este vorba aici de o definire foarte clara a ceea ce inseamna drept de autor", a spus, la finalul sedintei de guvern, ministrul Muncii.

El a apreciat ca dreptul de autor este utilizat in prezent ca un drept salarial mascat.

"Dreptul de autor a fost conceput ca, atunci cand ai scris o carte, cel care o vinde sa iti dea si tie ceva. La film, la fel. In prezent, la noi acesta este un drept salarial mascat", a spus Seitan.

Conform unui proiect de ordonanta de urgenta pentru modificarea Codului Fiscal, cota de cheltuieli deductibile pentru venitul net obtinut din drepturi de proprietate intelectuala va fi redusa la jumatate, de la 40% la 20% din venitul brut, aceeasi diminuare, de la 50% la 25% din venitul brut, urmand sa fie operata si pentru venituri din crearea unor lucrari de arta monumentala.

Prin reducerea cotelor de cheltuieli forfetare la stabilirea venitului net din drepturi de proprietate intelectuala, Guvernul estimeaza un plus de incasari bugetare de 10,5 milioane lei pe sase luni din 2010, de 22 milioane lei in 2011, de 24 milioane lei in 2012 si de 25 milioane lei in 2013.

Un document al Ministerul Finantelor redactat in urma cu doua saptamani releva ca Executivul estimeaza ca va obtine in 2010 venituri suplimentare totale de 76 milioane lei din introducerea CAS la venituri din drepturi de autor simultan cu reducerea cotei deductibile de la 40% la 25%.

#autor, #buget, #drepturi, #incasari, #pfa , #Stiri Locuri de munca