Salariile bugetarilor ar putea fi echivalate chiar si in 5-6 ani

Miercuri, 03 Iunie 2009, ora 17:11
1481 citiri
Salariile bugetarilor ar putea fi echivalate chiar si in 5-6 ani

Salariile bugetarilor ar putea fi echivalate conform noii grile de ierarhizare a coeficientilor in 5- 6 ani, in functie de fondurile necesare aplicarii Legii unitare, iar in noua lege s-ar putea regasi si sporul de incompatibilitate, a declarat miercuri pentru NewsIn ministrul muncii, Marian Sarbu.

"Vom face o analiza impreuna cu ministrul (finantelor) Gheorghe Pogea, in cursul saptamanii viitoare, pentru a vedea ce fonduri sunt necesare pentru cresterea salariilor potrivit noii grile a Legii unitare de salarizare si de cat timp este nevoie pentru ca aceasta lege sa poata fi aplicata. Atunci vom stabili daca legea ar putea fi aplicabila pana in 2013 sau daca va fi nevoie de o perioada mai lunga, de cinci sau chiar sase ani, pentru echivalarea salariilor conform coeficientilor trecuti in grila. Nu a fost, deocamdata, nimic stabilit", a spus Sarbu.

Ministrul a admis ca, odata cu noua lege, ar putea fi introdus si sporul de incompatibilitate, pentru cei care nu pot desfasura alte activitati in afara celor din sistemul public.

"Daca toata lumea se va pune de acord la discutiile de saptamana viitoare cu sindicatele, vom introduce acest spor de incompatibilitate ca o compensatie pentru cei care nu pot desfasura si alte activitati, asa cum vad ca solicita acum functionarii publici", a mai spus Marian Sarbu.

Introducerea acestui spor a fost solicitata marti la discutiile purtate in Grupul de lucru de la Ministerul Muncii de magistrati si reprezentantii functionarilor publici.

Reprezentantii Federatiei Nationale a Sindicatelor din Administratia Locala au solicitat miercuri Guvernului modificarea statutului functionarilor publici pentru eliminarea anumitor incompabilitati sau acordarea unui spor de incompabilitate, "pentru a compensa interdictia impusa functionarilor de a desfasura si alte activitati".

De altfel, la discutiile purtate marti in Grupul de lucru privind elaborarea legii unice de la Ministerul Muncii, magistratii si functionarii publici au cerut introducerea unui spor de incompatibilitate, daca nu se elimina incompatibilitatile prevazute pentru aceste categorii profesionale.

Potrivit legii privind regimul incompabilitatilor, categoriile de bugetari care ar putea fi vizate de acest spor sunt: presedintele Romaniei, primul-ministru, senatorii, deputatii, consilierii prezidentiali si consilierii de stat din Administratia Prezidentiala, ministrii si secretarii de stat, subsecretarii de stat si functiile asimilate acestora, prefectii si subprefectii, magistratii, alesii locali si functionarii publici.

#bugetari, #incompatibilitate, #salarii, #sarbu, #spor , #Stiri Locuri de munca