Interviurile Business24.ro
HOT TOPICS

Salariatii concediati colectiv vor beneficia in mod unitar de masuri de protectie sociala

Salariatii concediati colectiv vor beneficia in mod unitar de masuri de protectie sociala

Salariatii concediati colectiv vor beneficia in mod unitar de masuri de protectie sociala, prevazute in OUG nr. 116/2006, care a intrat in vigoare la 1 februarie 2007.

OUG nr. 2/2007, care modifica si completeaza actul normativ mentionat, a fost publicata pe 14 februarie in Monitorul Oficial si vizeaza eliminarea diferentelor in ceea ce priveste sumele acordate la data concedierii, reglementate prin diverse acte normative, si a inechitatilor generate de aplicarea diferitelor prevederi care reglementeaza masurile de protectie sociala, care ar putea conduce la posibile tensiuni sociale.

Conform OUG nr. 2/2007, beneficiarii masurilor de protectie sociala in cazul concedierilor colective efectuate ca urmare a restructurarii si reorganizarii unor societati nationale, regii autonome, companii nationale, societati comerciale cu capital majoritar de stat, societati comerciale si regii autonome subordonate autoritatilor administratiei publice locale sunt numai persoanele care au incheiat contracte individuale de munca pe durata nedeterminata cu cel putin 12 luni inainte de data concedierii.

La data incetarii contractului individual de munca, ca urmare a concedierii colective, aceste persoane vor primi o suma egala cu de doua ori salariul mediu net pe economie in luna ianuarie a anului in care s-a efectuat concedierea, comunicat de Institutul National de Statistica (INS).

Persoanele care se reincadreaza in munca beneficiaza de venit de completare daca se angajeaza la alte societati, suma fiind egala cu jumatate din salariul individual mediu net pe ultimele trei luni inainte de concediere, dar nu mai mult de jumatate din salariul mediu net pe economie in luna ianuarie.

Bloombiz
(Sursa: Rompres)

Ti-a placut acest articol? Urmareste Business24 si pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Business24.

Sursa: Business24
Articol citit de 957 ori