Prima etapa a grilei de salarizare a fost finalizata

Joi, 07 Mai 2009, ora 16:30
5579 citiri
Prima etapa a grilei de salarizare a fost finalizata

Grupul care lucreaza la elaborarea grilei unice de salarizare a finalizat prima etapa a acesteia, stabilind ca, in raportul 1 la 15 dintre salariile mici si cele mari, unu va fi reprezentat de salariul minim pe economie, iar Guvernul va hotari in sedinta de saptamana viitoare cine va fi 15.

Secretarul de stat din Ministerul Muncii, Valentin Mocanu, a declarat, la finalul discutiilor, ca reprezentantii Ministerului Muncii vor prezenta o nota in Guvern referitoare la stadiul actual privind elaborarea legii unice de salarizare, potrivi Mediafax.

"Am finalizat cele trei niveluri de referinta, adica am completat functiile care lipseau de la ministere care nu prezentasera documentele solicitate", a declarat Mocanu.

Potrivit schemei de echivalare finalizata la Ministerul Muncii in primul nivel cu medicul primar de clinica sunt echivalate functii precum subcomisar, conferentiar universitar, maior, consilier superior din Ministerul Finantelor Publice, judecator de tribunal, consilier probatiune, asistent judiciar, procuror tribunal, consul, artist liric de opera, consilier superior de la Agentia Nationala a Functionarilor Publici.

Cel de-al doilea nivel face echivalarea cu profesorul gradul I de liceu cu vechime de 6-10 ani cu inspector din cadrul MAI, locotenent cu studii superioare de lunga durata si masterat de la MApN, expert principal sau inspector principal de la Ministerul Finantelor Publice, grefier gradul II studii superioare de la Ministerul Justitiei, consilier de relatii gradul III, de la MAE, muzeograf gradul II, preot de parohie de la Ministerul Culturii, farmacist, fiziokinetoterapeut de la Ministerul Sanatatii (MS), expert principal, consilier juridic principal si auditor principal de la Agentia Nationala a Functionarilor Publici.

Cel de-al treilea nivel finalizat prevede echivalarea referentului superior in minister (studii medii) cu agent politie debutant (MAI), secretar de scoala sau pedagog (MECI), functii corespunzatoare gradelor de soldat si gradat voluntar, referent pentru personalul civil (MApN), referent superior (MFP), grefier, studii medii (Ministerul Justitiei), curier de relatii gradul II (MAE), referent superior (Ministerul Culturii), statistician medical sau laborant (MS) si referent superior sde la Agentia Nationala a Functionarilor Publici.

Secretarul de stat a mai pus ca prin nota de Guvern se va solicita sa se ia o decizie si cu privire la pozitia demnitarilor in noua grila de salarizare, precizand ca demnitarii vor fi cuprinsi in noua lege a salarizarii.

"Vom supune atentiei Guvernului faptul ca suntem in faza in care trebuie sa includem si demnitarii. Avem aceste niveluri de referinta urmeaza sa completam grila", a declarat Mocanu.

In ceea ce priveste propunerile referitoare la functia cea mai mare din sistem, Mocanu a precizat ca exista propuneri care stabilesc ca salariul presedintelui sa fie cel mai mare insa in acest sens este asteptata o decizie politica.

#grila, # salarizare, # functii , #Stiri Locuri de munca