Petrecerea companiei: cum sa te distrezi si sa faci impresie buna

Luni, 06 Decembrie 2010, ora 14:24
4004 citiri
Petrecerea companiei: cum sa te distrezi si sa faci impresie buna

Petrecerea de sfarsit de an de criza nu este nici pe departe ceea ce cred unii angajati ca este, si anume locul si momentul potrivit pentru exprimarea frustrarilor acumulate sau dezlantuirea comportamentelor. Cu aceasta ocazie, trebuie sa inveti sa asculti mai mult decat sa vorbesti, sa iti pastrezi respectul in fata sefilor dar si sa te bucuri alaturi de colegii tai de realizarile anului care a trecut, spun expertii in HR. 

Iata cateva sfaturi oferite de publicatia Forbes cu ajutorul carora iti poti salva imaginea in fata colegilor.

Fii punctual

Prima parte a petrecerii iti ofera o sansa buna de a sta de vorba cu cei aflati pe pozitii superioare in companie, intr-o atmosfera relaxata, inainte sa inceapa agitatia.

Nu arata ca te plictisesti

Incearca sa nu stai intr-un colt, vorbind doar cu cei cu care iti petreci timpul zilnic.

Intra in vorba cu toata lumea si fa cunostinta cu persoane din alte departamente, pentru ca orice cunostinta ti-ar putea fi la un moment dat de folos sa obtii o avansare.

Controleaza-te

Daca la petrecere se serveste alcool, este o idee foarte buna sa bei cateva pahare alaturi de colegi, insa trebuie sa fii moderat, spun specialistii.

Chiar daca nu vei fi concediat din cauza unui comportament neadecvat, astfel de intamplari ar putea ramane in mod negativ in istoria grupului si astfel vei fi pentru mult timp tinta glumelor din partea colegilor.

Nu exagera cu glumele

Oricat de lejera ar parea atmosfera pe masura ce trece timpul, nu uita ca exista unii colegi care s-ar putea simti ofensati  si care nu vor uita foarte usor gluma ta.

Evita sa flirtezi

Petrecerea companiei nu reprezinta cel mai bun context pentru a-ti exprima vadit interesul fata de o persoana din firma care ti se pare atragatoare.

Chiar si o simpla joaca sau cateva glume deplasate pot fi catalogate drept hartuire sexuala, spun specialistii.

Nu incerca sa pari mai bun decat sefii

Chiar daca a fost un an frustrant si ai senzatia ca te-ai fi descurcat mult mai bine decat managerii companiei, pastreaza momentul pentru un cerc mult mai restrans.

Nu te da in spectacol

Desi presupui ca dupa un an dificil colegilor tai le-ar prinde bine o sesiune de “stand-up comedy” in direct, nu uita ca petrecerea companiei este o intalnire profesionala, totusi.

Nu uita sa te bucuri

Iuliana Stan, Business Manager Human Synergistics sustine ca in 2010 ar putea fi chiar mai multe petreceri decat in 2009, in contextul in care companiile au avut cresteri si, implicit, vor avea motive sa sarbatoreasca.

In ceea ce priveste comportamentul angajatilor la aceste ocazii, Iuliana Stan este de parere ca orice astfel de petrecere reprezinta o ocazie de a te bucura ca faci parte din colectiv si sa te comporti ca atare, atata timp cat nu este vorba despre o petrecere formala.

“La petrecere oamenii trebuie sa se simta liberi si fericiti, ca doar e un motiv de bucurie. Cu cat ne comportam mai firesc, cu atat avem de castigat” a declarat Iuliana Stan pentru Bloombiz.ro.

#colegi, #companie, #petrecere, #sefi , #Stiri Locuri de munca