Munca la negru, principala neregula constatata de inspectorii de munca

Joi, 19 August 2010, ora 15:55
1837 citiri
Munca la negru, principala neregula constatata de inspectorii de munca

Inspectorii de munca au aplicat, in timpul unor controale cu caracter inopinat, realizate in perioada 12 - 14 august, amenzi in valoare de peste 1,6 milioane de lei, neincheierea in forma scrisa a contractelor individuale de munca fiind cea mai frecventa neregula, informeaza, joi, Inspectia Muncii.

Inspectia Muncii (IM) a declansat in perioada 12 - 14 august 2010, actiuni de control, cu caracter inopinat, privind identificarea cazurilor de munca nedeclarata, precum si verificarea modului in care se respecta prevederile legale referitoare la securitatea si sanatatea in munca din domeniul constructiilor.

In urma verificarilor au fost aplicate amenzi in valoare totala de 1.631.100 de lei si 253 de persoane au fost depistate fara forme legale de angajare.

In domeniul relatiilor de munca, s-au aplicat amenzi de 823.600 de lei, din care 739.000 de lei pentru munca la negru.

"S-au aplicat 514 sanctiuni contraventionale, 110 dintre ele fiind pentru munca nedeclarata. Au fost controlati 891 de angajatori care au insumat un numar de 33.629 salariati. S-au constatat 2.624 de deficiente si s-au dispus 2720 de masuri in vederea remedierii acestora", precizeaza sursa citata.

Cele mai frecvente incalcari ale prevederilor legislatiei muncii, din domeniul relatiilor de munca, au fost: neincheierea in forma scrisa a contractelor individuale de munca, nerespectarea duratei timpului de lucru si neacordarea concediilor de odihna.

In domeniul securitatii si sanatatii in munca valoarea amenzilor a fost de 807.500 de lei, constatandu-se 1.980 de neconformitati fata de legislatia in vigoare si aplicandu-se 1.167 de sanctiuni contraventionale.

"In situatia in care s-a constatat ca exista un pericol iminent de accidentare, s-a dispus sistarea activitatii in 11 unitati, la 42 locuri de munca si 112 echipamente. Pentru remedierea deficientelor constatate, inspectorii de munca au dispus 2.005 de masuri cu termene fixe de raportare a modului de rezolvare", precizeaza IM.

Deficientele din domeniul securitatii si sanatatii in munca intalnite la angajatorii controlati au vizat in special neutilizarea echipamentelor de munca corespunzatoare desfasurarii lucrarilor la inaltime sau a echipamentului individual de protectie, nerespectarea prevederilor legale privind protectia impotriva electrocutarii sau a prevederilor ce se refera la efectuarea sapaturilor in conditii de siguranta.

#munca negru amenzi constructii echipamente protectie , #Stiri Locuri de munca