Jobul se muta in fotoliul de acasa

Joi, 06 Iulie 2006, ora 03:34
1475 citiri

Tehnologia de ultima ora influenteaza tot mai mult forta de munca. Peste 40% dintre romani doresc sa lucreze de acasa.Aproximativ unu din trei romani din mediul urban si-ar dori ca angajatorul sa le ofere posibilitatea de a lucra de acasa, se arata intr-un studiu realizat de Neogen. Mai mult, 10% dintre persoanele intervievate s-au declarat multumite ca lucreaza la domiciliu. 35% sustin ca nu au aceasta posibilitate, dar nici nu isi doresc sa o aiba. Aproximativ unu din zece au declarat ca prefera sa mearga la birou. Totodata, doua din 25 de persoane intervievate (8%) au recunoscut ca lucreaza de acasa, dar nu le convine acest lucru. A"Acasa nu ai aceleasi drive intern pentru a-ti putea respecta dead-line-urileA", explica Eugen Dumbrava, Senior Consultant la HR-Romania, potrivit caruia un alt dezavantaj pentru lucratorii de acasa este ca nu pot fi implicati in activitati ce presupun asumarea unor responsabilitati mai mari.

Bucurestenii vor la birou

Cei mai dornici sa munceasca de la propriul domiciliu sint iesenii si clujenii. Mai precis, 9 din 20 de clujeni si aprope 2 din 5 (43%) ieseni care au raspuns chestionarelor si-ar dori ca angajatorii pentru care lucreaza sa le ofere aceasta optiune. In schimb, 23% dintre bucuresteni sustin ca nu ii deranjeaza sa mearga zilnic la sediul firmei, iar 15% dintre acestia sustin ca au refuzat sa lucreze de acasa.

Ce se poate face de acasa

A"De obicei este vorba despre meserii ce presupun inalta calificare si experientaA", sustine Dubrava. Potrivit acestuia, de acasa se lucreaza de obicei pe diverse proiecte, putindu-se cistiga in medie intre 300 de euro si peste 1.500 de euro. Printre cel mai des intilnite joburi pentru cei care doresc sa lucreze de acasa se numara web-designul sau alte tipuri de activitati ce tin de zona de IT sau de jocul pe bursa. A"Sint munci ce presupun o activitate solitara care nu presupune consultarea cu alti reprezentanti ai organizatiei, ca de exemplu realizarea unor analizeA", mai spune Dumbrava. Studiul a fost realizat pe un esantion de 1.567 de romani care acceseaza site-ul BestJobs.

Alina Stanciu

Cotidianul