Intrebari pe care sa le pui angajatorului

Luni, 23 Februarie 2009, ora 22:01
11300 citiri
Intrebari pe care sa le pui angajatorului

Cei mai multi candidati petrec foarte mult timp gandindu-se la ce intrebari ar putea sa le puna un angajatori si incercand sa-si pregateasca raspunsuri pentru ele. Ceea putini realizeaza este ca punerea intrebarilor nu trebuie sa fie un proces unidirectional - si voi puteti sa le puneti intrebari intervievatorilor si ar trebui sa incepeti sa va ganditi la ele.

Acest articol isi doreste sa vina in intampinarea demersului vostru si sa va ofere cateva variante de intrebari pe care voi ati putea sa le puneti la un interviu.

De ce trebuie sa puneti intrebari la un interviu?

Ar fi bine sa aveti intotdeauna cel putin o intrebare buna pregatita, pentru a o pune angajatorului. De ce? Pentru ca daca nu v-ati pregatit niciuna angajatorul va crede unul din urmatoarele doua lucruri:

1. Ca aveti impresia ca stiti deja tot ce e de stiut despre companie si depre postul pe care urmeaza sa-l ocupati (lucruri pe care, evident, n-aveti cum sa le stiti in intregime dinainte, avand in vedere ca nu ati lucrat nicio secunda pentru acea firma);

2. Ca nu sunteti interesati cu adevarat de post, iar lipsa intrebarilor indica tocmai acea lipsa de interes. 

Suntem siguri ca nu doriti ca angajatorul sa creada nici una, nici cealalta, asa ca faceti bine si pregatiti-va cel putin o intrebare.

Daca nu va vine nicio idee, iata cateva intrebari pe care ati putea sa le puneti:

- Care sunt planurile de viitor ale companiei?

- Care este principalul tel pe care compania vrea sa-l atinga anul acesta?

- Ce va place personal cel mai mult la aceasta companie?

- Ce puncte forte credeti ca are aceasta firma?

- Cum ati descrie cultura acestei organizatii?

- In afara de indatoririle din fisa de post, ce alte sarcini mai presupune acest job?

- Ce perspective de dezvoltare profesionala as avea de pe aceasta pozitie?

- Cati alti oameni din companie au aceleasi sarcini ca simine?

- Cum au evoluat sarcinile acestui post in timp?

- Cum se va desfasura trainingul? Va consta doar in munca propriu-zisa?

- Cat dureaza, de obicei, pana cand noii angajati sunt complet pregatiti pentru sarcinile pe care trebuie sa le indeplineasca?

- Cine imi va face instructia? Va fi un coleg care a ocupat acest post inainte?

- Care sunt oportunitatile de avansare in aceasta companie?

- Firma dumneavoastra promoveaza in mod activ dezvoltarea profesionala a angajatilor?

- Dupa ce criterii va fi evaluata prestatia mea?

- Exista stimulente pentru performante bune?

- Cat de des imi va fi evaluata munca?

Veti observa ca o mare parte din aceste intrebari ii sunt adresate intervievatorului personal. Nu va sfiiti sa le puneti. Pe langa faptul ca raspunsurile la ele va pot oferi informatii pretioase despre companie si despre mersul lucruriloe in interiorul ei, aceste intrebari sunt o dovada clara a interesului cu privire la intervievator atat ca persoana, cat si ca angajat. Ele va vor ajuta sa stabiliti un raport cu intervievatorul.

In final, tineti minte ca trebuie sa puneti intotdeauna intrebari, insa feriti-va sa puneti prea multe. Cel mai bine este sa puneti doar acele intrebari ale caror raspunsuri considerati ca va pot influenta alegerea jobului respectiv. Puneti cel mult cinci intrebari, chiar mai putine, daca interviul este unul fulger.

#angajator, #interviu, #intrebari, #job , #Stiri Locuri de munca