Guvernul vrea sa elimine diferentele salariale dintre ministere

Joi, 22 Iulie 2010, ora 17:47
2499 citiri
Guvernul vrea sa elimine diferentele salariale dintre ministere

Guvernul discuta plafonarea unor salarii din ministere, cu acordarea unor sume compensatorii in institutiile cu un nivel de salarizare inferior si reducerea majorarii salariilor de baza ale functionarilor vamali sau care lucreaza cu fonduri UE, pentru a elimina diferentele salariale intre ministere.

Masurile sunt prezentate intr-un document ministerial obtinut de MEDIAFAX si redactat dupa ce unii dintre membrii Executivului au reclamat, in sedinta de guvern, ca functionari din subordine, ca soferi, secretare si alti angajati, vor sa plece la alte ministere unde au vazut ca se castiga mai bine, mai ales dupa prezentarea publica a veniturilor.

Documentul releva ca salariile de baza si castigul salarial al personalului din administratia publica centrala sunt diferentiate de la o institutie la alta, deoarece pana in 2010 salarizarea a fost reglementata prin acte normative distincte, diferentiere realizata si prin "multitudinea si varietatea" sporurilor la salariul de baza, precum sporul de stabilitate (15%) in Ministerul Educatiei, Ministerul de Externe, aparatul Parlamentului, sporul de fidelitate (pana la 20%) pentru personalul auxiliar din justitie si personalul Ministerului Administratiei si Internelor, sporul de antena (10%) pentru unele institutii publice, sporul de limbi straine (10%) la Ministerul de Externe, sporul de manager public (55%), sporul pentru suprasolicitare neuropsihica (33%) in Ministerul Educatiei si Consiliul National pentru Studierea Arhivelor Securitatii, sporul de dispozitiv (25%) in Ministerul Apararii si Ministerul de Interne, sporul pentru conditii periculoase (50%), sporul pentru titlul stiintific de doctor (15%).

La acestea se adauga salarii de baza mai mari cu 75% pentru functionarii care gestioneaza fonduri structurale.

Un alt factor de diferentiere il constituie acordarea de stimulente pentru inspectori implicati in confiscarea si valorificarea de bunuri.

In aceste conditii, castigul salarial mediu net, calculat pentru luna aprilie, porneste de la 1.747 lei in Ministerul Comunicatiilor (cu 117 persoane), 1.904 lei in Ministerul Culturii (118 angajati), 2.042 lei in Ministerul Transporturilor (440 persoane) si 2.159 lei in Ministerul Educatiei (420 angajati), urca la 2.375 lei in Ministerul Muncii (333 persoane) si 3.234 lei in Ministerul Sanatatii (221 persoane) si ajunge la 3.819 lei in Ministerul Finantelor (1.416 angajati) si la 4.467 lei in Ministerul de Externe (817 persoane).

Pentru a elimina aceste diferente, Guvernul discuta varianta pastrarii actualei denumiri a functiei pe care sunt incadrati functionarii publici si personalul contractual si crearea de salarii de baza punctuale, care vor fi plafonate la un anumit nivel, eventual la cel al indemnizatiei secretarului de stat.

Nivelul salariului va fi cat mai apropiat de cel avut de majoritatea personalului, astfel incat sa nu rezulte o crestere salariala apreciabila si nici diminuari pentru un numar mare de angajati.

Angajatii cu functii specifice, precum expertii de armonizare legislativa, consilierii pentru afaceri europene si managerii publici, vor fi reincadrati la nivelul de salarizare al functiilor contractuale si, dupa caz, al functiilor publice utilizate in administratia publica centrala, care desfasoara acelasi tip de activitate.

"Se poate avea in vedere o crestere a salariului cu un anumit procent pentru personalul care gestioneaza fonduri comunitare, controlorii delegati, auditori, manageri publici, personalul care exercita controlul financiar preventiv, inspectorul vamal, prin modificarea in mod corespunzator a legislatiei. Stabilirea structurii funtiilor se va face cu incadrarea in alocatia bugetara prevazuta pentru anul 2010", se arata in document.

Conform sursei citate, sumele necesare acoperirii cresterilor salariale pentru anumite categorii de personal, in vederea eliminarii diferentelor salariale existente, se pot constitui din economiile care vor fi realizate la acele institutii la care castigul salarial depaseste plafonul stabilit, eventual nivelul indemnizatiei secretarului de stat, din stimulentele constituite potrivit legii, din diminuarea majorarii salariilor de baza acordata unor categorii de personal (care gestioneaza fonduri comunitare, controlorii delegati, personalul vamal) fata de nivelul avut in prezent.

In urma acestui sistem, un secretar general ar avea un salariu de baza de 6.900 lei (grad I) sau de 7.300 lei (grad II), un sef de serviciu ar primi 5.900 lei (treapta I), iar un director ar incasa 6.800 lei (treapta I).

Datele anuntate in luna iunie de ministere privind veniturile angajatilor au indicat ca un secretar general este platit lunar si cu 7.693 lei, un sef de serviciu este remunerat si cu 6.428 lei lunar, iar un director ajunge sa incaseze si 7.964 lei lunar.

O alta varianta aflata in discutia Guvernului este pastrarea actualei incadrari a personalului pe functiile existente, plafonarea castigului salarial la un anumit nivel care sa permita echilibrarea sistemului de salarizare si acordarea unor sume compensatorii in acele institutii care inregistreaza un castig salarial mai redus, astfel incat nivelul de salarizare sa devina egal pentru aceleasi functii in toate institutiile centrale.

"Aplicarea acestei variante presupune stabilirea unui nivel mediu al castigului salarial pentru fiecare functie, ceea ce presupune inventarierea tuturor functiilor, deoarece, in institutii, aceeasi functie poate fi retribuita cu salarii diferite", se arata in document.

Sursa citata releva insa ca Ministerul Muncii, in urma consultarii cu Ministerul Finantelor, opteaza pentru prima varianta, cu pastrarea actualei denumiri a functiei pe care sunt incadrati functionarii publici si personalul contractual si crearea de salarii de baza punctuale, care vor fi plafonate la un anumit nivel, eventual la cel al indemnizatiei secretarului de stat.

Ministrul Muncii, Mihail Seitan, a declarat, miercuri, agentiei MEDIAFAX, ca noua grila a Legii salarizarii unitare va fi finalizata si prezentata in dezbatere in jurul datei de 12-13 august, urmand ca proiectul de lege sa fie adoptat de Guvern la inceputul lunii septembrie si transmis Parlamentului.

El a apreciat ca prin noua lege vor fi eliminate si discrepantele de salarii intre diferite ministere.

#diferente, #functionari, #ministere, #salarii, #sporuri, #venituri salarizare , #Stiri Locuri de munca

Curs valutar

1 EUR = 4.9766 RON

0.0003

1 USD = 4.5135 RON

0.0050
  1. Marius Barbu (NEPI RockCastle) la The Real Estate Event: „Vestul Europei nu crește în același ritm cu Europa Centrală și de Est” VIDEO
  2. Alina Dekany (IMSOL) la The Real Estate Event: ”Cea mai importantă parte în tehnologizarea în zona de real estate comercial este glass LED” VIDEO
  3. Michael Topolinski IV (Intero Property Development) la The Real Estate Event: „Bucureștiul se confrunta de fapt cu o criză a prețurilor în general, nu cu una imobiliară”
  4. Sorin Preda (Global Vision) la The Real Estate Event: „Sunt atât de multe lucruri de făcut în România, acum 2-3 ani nici nu ni le imaginam”
  5. Adi Steiner (STC Partners) la The Real Estate Event: "Am lansat un nou proiect, 170 de apartamente într-o zonă realmente urbană a orașului”
  6. Geo Mărgescu (Forte Partners) la The Real Estate Event: "PUG-ul va fi foarte bun pentru piața imobiliară, dar aprobarea lui va dura foarte mult"
  7. Alina Necula (Lion's Head) la The Real Estate Event: "Avantajele României țin de mărimea pieței și de calitatea produselor imobiliare"
  8. Oana Rădulea (SEMA Real Estate) la The Real Estate Event: „E o mare bucurie pentru noi că am putut să dăm drumul la proiectul de rezidențial. E o nevoie acută în piață” VIDEO
  9. Dennis Selinas (Globalworth) la The Real Estate Event: „Singurul mod de a instituționaliza produsele imobiliare care pot atrage investiții este să facem clădiri performante”
  10. Antoniu Panait (Vastint) la The Real Estate Event: "Predictibilitatea este foarte importantă pentru viitorii investitori, iar România are nevoie de investitori"