Cum rezolvi "gaura" din CV?

Vineri, 04 Decembrie 2009, ora 23:24
2415 citiri
Cum rezolvi "gaura" din CV?

Recesiunea i-a facut chiar si pe cei mai mari lenesi pierde-vara sa se inarmeze cu un CV si sa isi caute de lucru. Iar daca iti imaginezi ca o perioada mai lunga in care nu ai facut parte din campul muncii se poate vedea drept o mare bila neagra in Curriculum Vitae, atunci afla ca lucrurile nu stau chiar asa.

Daca ai grija sa iti pui la punct CV-ul, atunci poti reduce atentia acordata timpului in care poate ai stat in somaj si poti pune accentul pe abilitatile pe care ti le-ai dezvoltat in aceasta perioada, te sfatuiesc cei de la Forbes.

Cea mai buna metoda pentru a acoperi un gol de patru sau mai multe luni este sa atasezi o scurta explicatie in scrisoarea de intentie. Nu vrei sa scrii un roman. Trebuie doar sa o mentionezi in treacat, urmand sa elaborezi in persoana.

Poti de asemenea sa experimentezi cu diverse formate de CV. Un stil diferit te poate ajuta sa maschezi perioadele in care nu ai activat in campul muncii. Daca te folosesti de un CV in care iti enumeri experienta si incepi cu cel mai recent loc de munca, mentioneaza doar anii intre care ai fost angajat, nu si lunile.

Un alt tip de CV este cel functional, care grupeaza activitatile similare sub capitole generice, ca de exemplu: "Experienta Financiara". Acest lucru ascunde la prima vedere succesiunea job-urilor pe care le-ai avut.

O alta varianta este sa creezi un capitol in care sa iti selectezi realizarile si pe care sa il pui aproape de inceput. Este un loc bun unde sa centralizezi cele mai importante lucruri pe care le-ai facut, indiferent de perioada.

Recesiunea ii obliga pe multi dintre cei care au copii mici sau cei care au avut grija de rude, sa se intoarca la munca. Acesti doritori de joburi vor avea goluri in CV nu de luni, ci de ani.

Daca "bucata" lipsa din activitate este una mai mare, atunci ea se poate explica in scrisoarea de intentie.
Mai mult, se pot enumera abilitatile dezvoltate in aceasta perioada, experienta de viata acumulata. Nu trebuie uitate nici activitatile de voluntariat, daca ele au existat.

Timpurile grele si decimarea economiilor pot determina o multime de oameni sa se angajeze temporar pe primul post liber, in timp ce isi cauta altceva de munca. Un contabil concediat ar putea accepta sa fie vanzator cateva ore pe zi, dar fara sa mentioneze acest lucru intr-un CV dealtfel imaculat.

Totusi, nu ar trebui sa se intample asa. Orice experienta de lucru trebuie mentionata, chiar si serviciile pasagere. Alternativa este ca noul sef sa se intalneasca cu unul dintre fostii colegi, de la care sa afle ceva ce nu ar fi trebuit sa stie niciodata. Cu un efect devastator.

Chiar daca esti somer de o zi sau de un an, se aplica aceleasi reguli. Cuantifica-ti rezultatele in numere, nu uita de cunoscuti, fa munca de voluntariat (pentru a-ti "ascuti" abilitatile sau pentru a obtine unele noi) sau chiar ... ia in calcul o cariera noua.

#cv, #job, #loc de munca, #angajare , #Stiri Locuri de munca