Cum "reusesti" sa iti stresezi angajatii

Joi, 24 Martie 2011, ora 17:48
2523 citiri
Cum "reusesti" sa iti stresezi angajatii

Angajatii nemultumiti nu vor aduce niciodata profitul in compania ta, cu atat mai putin angajatii care muncesc in conditii de stres. De cele mai multe ori chiar seful direct este cauza unui nivel ridicat de tensiune in birou, iar modurile prin care managerul reuseste sa faca acest lucru sunt destul de variate, potrivit Business Insider.

Unii angajati sunt mult mai predispusi la stres decat altii, de aceea managerii ar trebui sa verifice inca din stadiul de interviu de angajare care este randamentul candidatului in conditii de stres, pentru a evita situatiile nefericite la locul de munca, in viitor.

Stresul cronic cauzeaza anxietate, insomnie, dureri musculare, este cauza tensiunii ridicate si a slabirii sistemului imunitar, ducand de foarte multe ori la probleme cardiace sau depresie, potrivit psihologilor.

Pentru a imbunatati experientele profesionale ale angajatilor tai, cel mai bine ar fi sa fii mai putin pretentios in ceea ce priveste atentia la detalii, pentru ca asta nu face decat sa ingreuneze volumul de munca.

Chiar si un feedback pozitiv ar putea fi de folos pentru detensionarea atmosferei de munca si pastreaza unei limite normale la nivel psihologic.

Nu doar banii sunt cauza stresului la locul de munca

Un studiu privind stresul la locul de munca, realizat curand de American Psychological Association, a aratat ca 36% din angajatii intervievati se confrunta cu elemente care provoaca stresul la job si mai putin de jumatate din ei spun ca stresul se datoreaza factorului financiar.

Stagnare si asteptari nerealiste

Printre lucrurile mentionate de intervievati ca factor de stres zilnic se numara si faptul ca managerii nu le ofera posibilitatea de a avansa in cariera (motiv intalnit la 43% din intervievati), faptul ca primesc un volum prea mare de munca (43%) sau asteptarile nerealiste din partea sefului (40%).

Orele suplimentare

39% dintre angajatii intervievati au spus ca orele suplimentare solicitante le-a cauzat un nivel semnificativ de stres la locul de munca.

Eforturi profesionale subapreciate


Din cei interviati, 43% au sustinut ca stresul provine de la faptul ca managerii nu ofera recompense non-financiare adecvate rezultatelor si nici macar nu stiu sa aprecieze public sarcinile bine realizate.

Sentimentul ca nu sunt valorificati

Tot 43% s-au declarat nemultumiti de obiceiurile profesionale ale managerilor lor si 52% considera ca cel mai mare factor de stres este incapacitatea managerilor de a-i face sa se simta valorificati in companie.

Toate aceste motive fac ca doar 2 treimi din oamenii intervievati sa se simta motivati de manageri sa isi indeplineasca cu succes sarcinile, in timp ce 32% au declarat ca vor parasi compania in care lucreaza in mod sigur, in urmatorul an.

Eveniment Antreprenoriatul Profesie vs Vocatie

#angajati nemultumiti, #angajati stresati, #companie, #manageri, #profit, #stres, #stres la locul de munca , #Stiri Locuri de munca