Cum ramai fara job, daca ai idei geniale

Marti, 26 Iulie 2011, ora 15:03
2670 citiri
Cum ramai fara job, daca ai idei geniale

De prea multe ori companiile se avanta in lansarea de idei revolutionare care se dovedesc inutile, intr-un final. Cel care vine cu ideea indrazneata isi asuma un risc: fie da lovitura cea mare, fie cauzeaza pierderi colosale companiei si, implicit, urmeaza sa isi piarda jobul. 

Procesul inovator nu trebuie sa inceapa cu ideea indrazneata a celui care are mereu “tolba plina” de idei, pentru ca de prea multe ori ele se dovedesc a fi un esec.

Chiar daca se vorbeste despre acei CEO renumiti care au avut idei marete si care au adus astfel succesul in compania lor, lucrurile nu stau atat de simplu, potrivit Business Week.

Dincolo de produsul realizat de mintea umana se afla normele, regulile, rigurozitatea si un intreg proces care sustine intotdeauna o idee de succes.

Ideile bune sfarsesc adesea ca produse irelevante

O idee poate fi buna, daca produsul final indeplineste asteptarile.

Aceeasi idee, insa, poate fi un esec total daca sunt prea putini oameni interesati de produs si, din pacate, de foarte multe ori se intampla asta.

In timp ce unele companii identifica exact nevoia publicului si vin cu idei revolutionare care sa o indeplineasca, altele se chinuie si aduc pe piata noi si noi produse care se dovedesc irelevante, in cel  mai bun caz.

In cel mai rau caz, lansarea lor constituie punctul final al carierei inventatorilor lor.

Diferenta intre cele doua tipuri de companii sta in capacitatea celor dintai de a intelege cum se realizeaza inovatia la costuri cat mai mici.

Expertii au aratat ca inovatia apare in momentul in care trei elemente esentiale se indeplinesc in acelasi timp.

Este vorba despre detectarea nevoiei pietii, lansarea unui nou produs, serviciu sau model de afacere care sa indeplineasca nevoia si o strategie de comunicare si vanzare care sa faca legatura intre primele doua elemente.

Majoritatii companiilor le lipseste etapa esentiala, ce de detectare a nevoii pietii, iar asta duce la esecul eforturilor de a inova.

Pentru  a atinge succesul trebuie sa parcurgi in ordine toate cele trei etape

Spre exemplu, daca un lant de restaurante fast-food afla in urma focus-grupurilor ca oamenii si-ar dori un hamburger cu un gust mai potrivit pentru cei in varsta si chiar ar plati in plus daca li s-ar oferi unul, abia acum este momentul sa lanseze un astfel de hamburger, chiar daca cineva a avut ideea asta cu un an in urma.

Pentru o inovatie ai nevoie de confirmarea consumatorilor

Procesul inovator incepe cu o perioada lunga de timp dedicata descoperirii nevoilor. Mai exact, trebuie sa descoperi de ce are nevoie piata, care este serviciu sau produsul pe care consumatorii chiar l-ar accepta de la compania ta, de la brandul tau sau de la o companie pe care planuiesti sa o achizitionezi.

Metodele sunt cele clasice: exercitii de segmentare a pietei, workshop-uri si focus-grupuri.

Daca reusesti sa faci un pas inapoi si sa asculti cat mai obiectiv parerea consumatorilor, ai putea afla, pe de alta parte, ca ideea care parea extraordinara pentru tine, nu este pe gustul clientului final.

#analiza piata, #idei, #inovatie companie, #job , #Stiri Locuri de munca