Cadrele militare disponibilizate, in retragere si rezerva, impotriva recalcularii pensiilor

Luni, 30 August 2010, ora 14:26
4902 citiri
Cadrele militare disponibilizate, in retragere si rezerva, impotriva recalcularii pensiilor

Sindicatul Cadrelor Militare Disponibilizate, in Retragere si in Rezerva protesteaza fata de noile dispozitii legislative privind pensiile militare si apreciaza ca "sub nicio forma" nu trebuie semnate si depuse formularele prin care se solicita recalcularea pensiilor.

"Sub nicio forma nu trebuie sa dam curs semnarii si depunerii formularelor prin care sa solicitam recalcularea pensiilor", sustine Sindicatul.

"Protestam, in numele legii, fata de modul in care Guvernul Romaniei, prin personaje sinistre gen Boc, Oprea, Seitan, a adus la o stare de umilinta incredibila pilonii independentei, suveranitatii, integritatii teritoriale si ordinii constitutionale in stat - armata si fortele de ordine", se arata intr-un comunicat al membrilor Sindicatului.

Sindicatul Cadrelor Militare Disponibilizate, in Retragere si in Rezerva critica Legea 119 din 2010, hotararea de Guvern 735 din 2010 si instructiunile de aplicare a acestor acte normative, apreciind ca aceste acte au un caracter "neconstitutional", "antieuropean", "antidemocratic" si contrar principiului neretroactivitatii legii, stipulat in Constitutie. Sindicatul acuza, de asemenea, "batjocorirea si umilirea fara limite a militarilor si politistilor rezervisti care au singura vina ca au jurat pe viata sa fie 24 de ore din 24 in slujba natiunii si au respectat si respecta ad-literam contractul lor cu tara".

Totodata, asociatia considera ca Romania se manifesta, prin actualii sai conducatori, "ca tara bananiera cu deplin haos si viata de jungla".

MApN a anuntat saptamana trecuta ca ministrul a semnat un ordin pentru aplicarea, in MApN, a HG pentru recalcularea pensiilor stabilite potrivit legislatiei privind pensiile militare de stat, care simplifica procedura de obtinere a adeverintelor de venit si statueaza responsabilitati pentru structurile din minister implicate.

Potrivit unui comunicat transmis, miercuri, de MApN, conducerea ministerului "intreprinde toate demersurile institutionale, inclusiv la nivel parlamentar, pentru ca, in aceasta perioada economica dificila prin care trece tara noastra, reglementarea sistemului de pensii militare si recalcularea lor sa nu afecteze cadrele militare care si-au dedicat intreaga viata slujirii tarii, sub juramant militar, printr-o munca plina de greutati si riscuri".

In acest context, ministrul Gabriel Oprea a semnat Ordinul M.101 din 23 august pentru aplicarea, in Ministerul Apararii Nationale, a Hotararii Guvernului 735/2010 pentru recalcularea pensiilor stabilite potrivit legislatiei privind pensiile militare de stat, a pensiilor de stat ale politistilor si ale functionarilor publici cu statut special din sistemul administratiei penitenciarelor, conform Legii 119/2010 privind stabilirea unor masuri in domeniul pensiilor.

Conform comunicatului, ordinul ministrului Apararii este "in primul rand menit sa inlature un circuit birocratic nedrept, pe care pensionarii militari trebuiau sa il parcurga in procesul de recalculare a pensiilor, astfel incat efortul in acest demers va reveni institutiei militare".

Astfel, prin Ordinul ministrului Apararii se simplifica procedura de obtinere a adeverintelor de venit si se statueaza responsabilitati pentru structurile din MApN implicate in procesul de recalculare a pensiilor.

"Alaturi de aceasta initiativa, eforturile MApN pentru mentinerea la acelasi nivel, in urma recalcularii, a pensiilor militare mai mici de 3000 de lei, sunt un semnal ferm de sustinere a drepturilor pensionarilor militari. Ministrul apararii nationale considera ca statul trebuie sa isi respecte obligatiile fata de militari, de pensionarii militari si veteranii de razboi, asa cum acestia au slujit tara, in virtutea juramantului militar. Acest principiu a constituit punctul de plecare in demersurile privind drepturile militarilor, pensionarilor militari si veteranilor de razboi si va sta in continuare la baza oricaror initiative si actiuni ale ministerului in acest domeniu", subliniaza comunicatul. 

Eveniment Antreprenoriatul Profesie vs Vocatie

#recalculare pensii militari , #Stiri Locuri de munca