Angajatorii trebuie sa aplice de la 1 ianuarie 2007 prevederile noului contract colectiv de munca la nivel national

Marti, 06 Februarie 2007, ora 04:42
1409 citiri

Angajatorii trebuie sa aplice, de la 1 ianuarie 2007, prevederile noului contract colectiv de munca la nivel national, chiar daca acesta a fost publicat in Monitorul Oficial pe 29 ianuarie 2007.

Potrivit Inspectiei Muncii, in cazul contractului colectiv de munca unic la nivel national pe anii 2007 - 2010, inregistrat la MMSSF in data de 29 decembrie 2006, partenerii sociali au convenit ca data a aplicarii - 1 ianuarie 2007.

Contractul colectiv de munca unic la nivel national pe anii 2007 - 2010 prevede ca salariul de baza minim brut negociat pentru un program complet de lucru de 170 de ore, in medie, este de 440 lei, respectiv 2,59 lei/ora. Prevederile referitoare la salariul de baza minim brut negociat din contractul colectiv de munca unic la nivel national se aplica tuturor salariatilor ale caror salarii sunt stabilite prin negociere.

Un angajat cu studii superioare de lunga durata nu poate fi platit cu un salariu brut mai mic de 880 de lei, iar unul care a urmat cursurile unei facultati de scurta durata va trebui platit cu un salariu de cel putin 660 lei.

Ministerul Muncii, Solidaritatii Sociale si Familiei /MMSSF/ a facut toate demersurile, prin inspectoratele teritoriale de munca, si a trimis instructiuni in acest sens angajatorilor pentru a nu gresi la incadrarea salariatilor, pentru ca, in caz contrar, in eventualitatea unui control, prima masura este ca acestia sa sa aplice contractul retroactiv, a declarat ministrul Muncii, Gheorghe Barbu, citat de BBC. Astfel, un salariat cu studii superioare care era incadrat cu un salariu brut mai mic de 880 de lei noi, asa cum prevede noul contract colectiv de munca la nivel national, poate sa ceara angajatorului sa-i plateasca retroactiv pe luna ianuarie salariul marit.

Daca angajatorul refuza, salariatul poate sa sesizeze Inspectia Muncii, care controleaza aceste aspecte, in conformitate cu prevederile legii. "Contractul colectiv de munca la nivel national nu este atributul Ministerului Muncii sau al Guvernului, ci este atributul partenerilor sociali in negocierile reciproce pe care le au. Conform legislatiei in vigoare, contractul colectiv de munca la nivel national este o lege a partilor, si conform principiului 'erga omnes', se aplica asupra tuturor, indiferent ca esti reprezentat sau nu la negociere. Aceasta este legea in Romania", a mai spus Gheorghe Barbu.

<b>Bloombiz</b>
(Sursa: <a href=http://www.rompres.ro/ target=_blank>Rompres</a>)