Angajatii din Sanatate, sfatuiti de sindicate sa conteste micsorarile de salarii

Luni, 22 Februarie 2010, ora 11:12
1261 citiri
Angajatii din Sanatate, sfatuiti de sindicate sa conteste micsorarile de salarii

Salariatii din sectorul sanitar care sunt nemultumiti de salariul pe ianuarie sunt sfatuiti de Federatia Solidaritatea Sanitara sa depuna contestatii la unitatile in care lucreaza, care, daca nu sunt solutionate, sa fie urmate de chemarea angajatorului in instanta, potrivit NewsIn.

"Sunt sfatuiti sa recurga la acest gest toti salariatii care au un venit mai mic decat in luna decembrie 2009, cei care nu au beneficiat de evaluare in 2009, salariatii carora nu le-au fost incluse sporurile in salariul de baza ori nu le-au fost luate in considerare unele sporuri pe care le-au primit sau trebuiau sa le primeasca in 2009", precizeaza presedintele federatiei, Viorel Rotila.

Liderul sindicalistilor din Solidaritatea Sanitara spune ca acest demers face parte din prima etapa a programului de actiuni de protest stabilit impreuna cu celelalte federatii bugetare din cadrul C.N.S.Cartel Alfa.

Pe 17 februarie, angajatii Spitalului Clinic CF2 din Bucuresti au declansat un protest spontan, tot din cauza nemultumirilor legate de micsorarea salariilor.

Medicii si asistentele spuneau ca lefurile le-au fost reduse, in medie, cu 100 de lei.

Ei reclamau si faptul ca nu dispun de materialele necesare pentru a-si desfasura activitatea in conditii normale.

NewsIn a relatat, la sfarsitul saptamanii trecute, faptul ca, dupa acelasi model, multi angajati din Educatie au contestat deja veniturile mai mici din ianuarie 2010.

Potrivit sindicalistilor din invatamant, prin eliminarea diferitelor sporuri, acestia au primit la leafa pe ianuarie sume mai mici cu pana la 25% decat cele din 2009.

Au fost eliminate sporuri ca fondul de premiere de 2%, salariul de merit de 15%, sporul de biblioteca de 15%, sporul de stabilitate de 15% si cel pentru conditii penibile, de 10% , in cazul personalului de curatenie.

"Cei mai afectati sunt personalul nedidactic. Sunt patiti oricum cu sume care se apropie de salariul minim pe economie, iar acum primesc si mai putin. In cazul lor fiecare leu conteaza", a declarat secretarul general al Federatiei Educatiei Nationale (FEN), Constantin Ciosu.

Diminuarile vin din proasta interpretare a Legii unice de salarizare, intrata in vigoare la 1 ianuarie, dar si din faptul ca aceasta este incorect redactata, spun sindicalistii.

"Conducerile unitatilor de invatamant nu au tinut cont, cand au fost calculate salariile, de doua paragrafe ale legii, si anume 30 si 34, care prevad ca salariile din ianuarie sa nu fie mai mici decat cele din decembrie 2009, iar in cazul in care sunt mai mici, se pot face contestatii care intra in competenta ordonatorilor de credite.

Noi am sfatuit personalul care a primit salarii mai mici sa conteste acest lucru la conducerea institutiilor de invatamant, urmand ca, daca in termen de 30 de zile nu se rezolva, sa ne adresam instantei", a explicat secretarul general al Federatiei Sindicatelor Libere din Invatamant (FSLI), Liviu Pop. 

Eveniment Antreprenoriatul Profesie vs Vocatie

A fost inventat softul care ghicește dacă un angajat e gata să-și dea demisia. Cum ar putea utiliza patronii rezultatele
A fost inventat softul care ghicește dacă un angajat e gata să-și dea demisia. Cum ar putea utiliza patronii rezultatele
Patronii îngrijoraţi de fluctuaţia angajaţilor sau care îşi pun întrebări despre perioada de timp în care o persoană recrutată va rămâne la noul ei loc de muncă ar putea conta, în...
Amazon spiona concurența cu o divizie secretă. Angajații companiei se dădeau drept antreprenori pentru a strânge informații
Amazon spiona concurența cu o divizie secretă. Angajații companiei se dădeau drept antreprenori pentru a strânge informații
Angajaţii Amazon au „pozat” drept comercianţi terţi pentru a aduna informaţii de la Walmart, eBay şi alţi rivali ai gigantului american. Aceștia au avut acces la sistemele concurenței...
#angajati, # sanatate, # sindicate, # micsorari, # salarii , #Stiri Locuri de munca