Prima impresie este extrem de importanta intr-un interviu de angajare, fie ca el este purtat fata in fata, fie ca este organizat online. Cum participarea la un interviu poate fi un moment destul de stresant, daca nu reusesti sa fii stapan pe tine, poti da impresia ca din punct de vedere profesional esti nesigur, iar acest lucru te va afecta destul de mult. Tocmai de aceea este extrem de important sa te pregatesti bine pentru un interviu, mai ales daca iti doresti foarte mult postul pentru care ai aplicat sau pentru care ai fost contactat.
In momentul in care incepe interviul de angajare, este extrem de important sa fie foarte clar pentru tine ce iti doresti cu adevarat. In acelasi timp, este indicat sa fii capabil sa exprimi aceste lucruri persoanelor care se ocupa de recrutare din partea angajatorului, dar sa stii si cum sa o faci. Tot la acest capitol intra si discutia despre salariul pe care ti-l doresti. In acest caz, este indicat sa fii capabil de o negociere, tocmai din acest motiv poti incerca ca, in loc sa spui o suma fixa care te-ar interesa sau care crezi ca te-ar ajuta sa obtii acel post, sa spui o marja in care ai fi dispus sa te incadrezi sau sa negociezi, cu un plafon maxim si unul minim. Tine cont de faptul ca unii angajatori pot sa iti ceara un venit estimat pe luna, net sau brut, sau chiar pe an, net sau brut. Ca sa fii pregatit pentru un astfel de scenariu, apeleaza intai la un serviciu de calculare salariu care te va ajuta sa ai o evidenta clara a veniturilor pe care ti le doresti, inainte si dupa taxe.
Banii nu sunt insa totul. Desi suna a cliseu, majoritatea angajatorilor cauta persoane care pot fi capabile sa se motiveze singure si sa devina lideri in colectiv ca sa-i motiveze si pe ceilalti. Acesta este si motivul pentru care inainte de a incepe discutia trebuie sa fii perfect constient de lucrurile care te motiveaza pe plan profesional si sa-ti cunosti extrem de bine obiectivele. Fii ambitios, dar si realist, pentru ca asta va arata ca esti o persoana echilibrata.
Echilibrul este cu atat mai evident cu cat reusesti sa te autoevaluezi mai bine. Trebuie sa stii foarte clar care sunt punctele tale forte ca profesionist, pentru ca si cei din fata ta sa fie capabili sa inteleaga de ce rolul tau in companie ar putea fi important si ar putea produce un impact pozitiv. Un alt lucru de retinut este acela ca atunci cand detaliezi care sunt atuurile tale mai trebuie sa incerci sa le aliniezi cu ceea ce compania cauta de la postul pentru care ai aplicat.
Una dintre marile greseli pe care le poti face inaintea unui interviu este sa ignori importanta informarii despre angajator. In mod ideal ar trebui sa stii cine este, ce face, daca a avut aparitii in presa, care este competitia principala a companiei pentru care aplici, care sunt problemele cu care se confrunta pe piata si care este potentialul acestei activitati.
De asemenea, incearca sa intrebi fostii colegi, prieteni sau cunostinte care stiu pe cineva care a mai lucrat acolo daca iti vor putea oferi cateva sfaturi si informatii despre viitorul tau loc de munca. De la un fost sau actual angajat vei intelege mult mai multe detalii despre viata in colectiv, modul in care lucreaza si daca exista unele probleme care deseori nu reies in urma unei discutii oficiale.