Fondurile europene, motor de crestere pentru piata de training in urmatorii cinci ani

Joi, 08 Noiembrie 2007, ora 10:40
1468 citiri
Fondurile europene, motor de crestere pentru piata de training in urmatorii cinci ani

Piata de training din Romania, estimata in prezent la o valoare de 25-30 milioane de euro, ar putea cunoaste un adevarat "boom" in urmatorii ani, odata cu introducerea fondurilor europene pentru dezvoltarea resurselor umane. Una dintre cele mai recente tendinte ale industriei este ascensiunea metodei "experientiale" de training, adica dezvoltarea abilitatilor angajatilor prin metode cat mai practice, care simuleaza mediul de business in sala de curs.

"In momentul in care Fondurile Europene destinate dezvoltarii resurselor umane vor deveni functionale, piata locala de consultanta si training va cunoaste in mod cert un fenomen de «explozie», pentru ca sumele care pot fi accesate sunt absolut impresionante", a declarat pentru Business Standard Costea Dumitrescu, managing partner al firmei Ascendis, compania cu cifra de afaceri cea mai mare pe 2006 din industria de profil.

Suma totala pe care tara noastra o poate primi din partea UE pentru dezvoltarea resurselor umane este de aproximativ 3,5 miliarde euro, bani desfasurati de-a lungul perioadei 2007-2011. Aproximativ jumatate din aceasta suma este destinata strict trainingului angajatilor. Analistii se asteapta ca, incepand cu 2008, piata sa-si dubleze anual volumul de business, in conditiile in care ritmul de crestere actual se situeaza constant la 30-35%, mai mare decat al tuturor tarilor din regiune. Spre deosebire de celelalte tari din Europa Centrala si de Est, startul industriei a fost intarziat.

"Motorul cresterii pietei de training de pana acum l-a constituit intrarea pe piata locala a companiilor multinationale, care au impulsionat masiv acest business la sfarsitul anilor '90. In ultimii ani, tot mai multe companii autohtone

se orienteaza catre serviciile firmelor de training, fortate de nevoia de a-si aduce angajatii la standardul de competitivitate al pietei", spune Catalin Ionescu, presedintele companiei de profil CODECS. Unul dintre semnele de maturizare a industriei de profil il constituie oferta tot mai bogata de cursuri de nisa. Daca la inceput cele mai multe programe se limitau la zona "basic", in prezent, companiile de training ies in intampinarea celor mai concrete nevoi ale organizatiilor.

"Diferentierea pe piata se va face din ce in ce mai mult in functie de capacitatea de a livra programe customizate. Accentul se va muta catre solutiile de invatare pe termen lung, cu interventii si in afara orelor de training in sala", este de parere Adrian Florea, managing partner al grupului care activeaza in aceeasi piata, Trend Consult. In conditiile deficitului de personal calificat de pe piata, consumul de training devine tot mai mult o metoda de retentie a personalului.

Continuarea in Standard

Bloombiz

Bloombiz.ro Newsletter

Aboneaza-te la newsletter-ul infoBloombiz ca sa primesti in fiecare dimineata, prin e-mail, ultimele informatii legate de companii, afaceri, economie, piata imobiliara, plasamente financiare, cariere si lifestyle.