Cum sa scrii o buna descriere a postului

Vineri, 09 Noiembrie 2007, ora 15:58
3732 citiri
Cum sa scrii o buna descriere a postului

Inainte sa te apuci sa angajezi oameni pentru firma ta, cel mai bine e sa formulezi cateva descrieri ale posturilor pe care vrei sa le creezi. Cu cat vei scrie aceste descrieri mai bine, ca atat sunt mai mari sansele sa gasesti oameni potriviti pentru ele.

De obicei, o descriere a postului are doua mari componente: o lista cu responsabilitatile angajatului si una cu sarcinile exacte pe care acesta trebuie sa le indeplineasca. Descrierea trebuie sa fie foarte bine gandita, pentru ca una neclara sau gresita iti poate ingreuna procesul de selectie a candidatilor.

O descriere completa si corecta te ajuta mult si in cazul in care cauti oameni prin intermediul anunturilor din ziare sau online, pentru ca explica foarte clar ce fel de angajat cauti si pune accentul pe anumite atribute pe care candidatii trebuie sa le aiba.

Iata ce spun cei de la SMEToolkit.org ca ar trebui sa ai in vedere atunci cand scrii o descriere a postului.


Nu generaliza

Fii cat se poate de clar atunci cand enumeri responsabilitatile pe care le vor avea viitorii angajati si sar cinile pe care vor trebui sa le indeplineasca. Ca sa faci acest lucru, gandeste-te la beneficiile pe care angajatul ar trebui sa le aduca firmei sau clientilor. De exemplu, daca vrei sa angajezi un on care sa lucreze la un centru de inchiriat DVD-uri, nu scrie in descriere ca acesta pur si simplu va "inchiria filme clientilor", ci ca angajatul "ii va ajuta pe clienti sa aleaga filme care le vor placea, folosindu-se de cunostintele sale in materie de cinematografie". In acest fel, vei da clar de inteles ca vrei o persoana careia ii plac filmele si care poate transmite acest entuziasm si clientilor.


Prioritizeaza

Dupa ce ai creat lista de responsabilitati si sarcini, pune-le in ordinea importantei. Incepe cu sarcinile esentiale postului. In acest fel, vei vedea si tu si va vedea si candidatul ce e important, ce e doar de dorit si ce e putin important sau irelevant.


Foloseste criterii masurabile

Fii foarte clar atunci cand explici la ce performante te astepti din partea cuiva si, pe cat posibil, incearca sa cuantifici acele criterii. Altfel, vei ajunge in situatia in care iti vei da seama ca ai angajat pe cineva care poate indeplini sarcinile necesare, insa nu este foarte productiv.


Cere ajutorul cuiva

Petrece ceva timp in compania oamenilor din firma care vor interactiona cu noul angajat, pentru a afla care cred ei ca ar trebui sa fie principalele calitati ale acestei persoane si ce sarcini ar trebui ea sa indeplineasca. Cei care lucreaza in acea zona zi de zi s-ar putea sa stie mult mai multe despre ce presupune acel gen de munca decat tine sau decat oamenii tai de la resurse umane. Vei vedea ca te va ajuta mult feedback-ul lor.

Bloombiz