Cum sa concediezi corect un angajat

Miercuri, 10 Octombrie 2007, ora 09:20
8227 citiri
Cum sa concediezi corect un angajat

Greseste, se comporta nepotrivit, nu da randament sau pur si simplu nu e potrivit pentru pozitia pe care o ocupa. Oricare ar fi motivul, la un moment dat apar situatii in care trebuie sa renunti la un anumit angajat. Specialistii in Resurse Umane iti spun care este modul corect de a concedia un salariat. Trebuie sa intelegi bine ce inseamna sa concediezi pe cineva "cu o cauza" sau "fara cauza".

Exista mai multe situatii in care este nevoie sa renunti la un angajat. Atunci cand acest moment apare, trebuie sa-ti dai seama daca il concediezi cu o cauza sau fara cauza. O concediere "cu o cauza" se intampla atunci cand angajatul a gresit cu ceva sau a facut ceva ilegal - a incalcat politica firmei, a consumat bauturi alcoolice sau droguri, a furat sau si-a hartuit un coleg sau o colega. Concedierile "fara cauza" se fac atunci cand pur si simplu iti dai seama ca angajatul nu are aptitudinile necesare pentru a-si indeplini munca eficient.

Tine seama ce vechimea angajatului

Concedierea se petrece cel mai simplu daca problemele apar in primele 30 de zile de activitate ale angajatului. Atunci ii poti explica acestuia ca lucrurile pur si simplu nu merg. Daca vrei sa concediezi un angajat mai vechi, va fi mai greu. In cazul in care vrei sa-ti concediezi salariatul pentru purtare nepotrivita, fa-o imediat. In schimb, daca te gandesti sa renunti la cineva din cauza performantelor slabe, stai mai intai si analizeaza datele si toate celelalte detalii.

Pregateste-te pentru discutia de dinainte

Inainte de a discuta cu angajatul, fa-ti o lista cu punctele pe care vrei sa le atingi si gandeste-te bine cum pui problema. Conversatia trebuie sa aiba loc intre patru ochi. Asigura-te ca poti demonstra clar cu ce a gresit acea persoana si explica-i la fel de clar ca nu va mai putea lucra pentru compania ta. Concedierea nu trebuie sa se transforme intr-o negociere.

Trateaza-ti angajatul civilizat si cu respect

Cand discuti cu angajatul, fa-l sa-si dea seama ca te-ai gandit bine inainte sa iei decizia de a-l concedia si ca pe marginea acestei probleme nu se mai poate negocia. Comunica-i intr-un mod respectuos decizia de a renunta la el, spune-i ca regreti faptul ca trebuit sa se ajunga aici si multumeste-i pentru colaborare.

Invata din aceasta experienta

Analizeaza experienta cu angajatul respectiv si gandeste-te ce ai putea face mai bine atunci cand angajezi pe cineva, astfel incat sa nu mai fie probleme. Vei vedea ca, in timp, vei angaja oameni din ce in ce mai buni.

Bloombiz.ro Newsletter

Aboneaza-te la newsletter-ul infoBloombiz ca sa primesti in fiecare dimineata, prin e-mail, ultimele informatii legate de companii, afaceri, economie, piata imobiliara, plasamente financiare, cariere si lifestyle.