Interviurile Business24.ro
HOT TOPICS

Spania impune noi instructiuni privind muncitorii romani

Spania impune noi instructiuni privind muncitorii romani


Secretariatul General al Ministerului Muncii si Imigratiei spaniol a emis noi instructiuni referitoare la regimul lucratorilor romani si al membrilor de familie ai acestora, valabile pana la 31 decembrie 2012.

Una dintre acestea precizeaza ca nu mai este impusa intoarcerea in tara de origine la sfarsitul unui contract de munca pe perioada determinata, se arata intr-un comunicat al Ministerului Muncii, Familiei si Protectiei Sociale (MMFPS) remis, marti, AGERPRES.

Noutatile acestor instructiuni avantajeaza situatia unor largi categorii de lucratori romani, in sensul ca nu mai exista impunerea unui angajament de intoarcere in tara de origine la sfarsitul unui contract de munca pe perioada determinata.

Totodata, se subliniaza clar statutul membrilor de familie (sot, sotie, copii pana la 21 ani) al lucratorilor romani, atat in cazul celor care au deja drept de munca, cat si al celor care sunt nevoiti sa solicite/obtina in prealabil permis de munca.

O alta clarificare adusa are in vedere membrii de familie de nationalitate romana (sot, sotie si copii pana in 21 ani sau aflati in intretinere) care vor fi sunt tratati conform legislatiei UE aplicabile cetatenilor comunitari si nu ca romani supusi restrictiilor impuse anul trecut in data de 22 iulie.

Noile instructiuni introduc ca element de noutate data limita a acestora - 31 decembrie 2012. Prin aceste noi instructiuni, se deroga instructiunile DGI/SGRJ/5/2011, se mai arata in comunicatul MMFPS.

Ministerul spaniol al Muncii si Imigratiei a anuntat, in iulie 2011, ca cetatenii romani vor avea nevoie de un permis de munca pentru a lucra in Spania, precizand insa ca masura are un caracter temporar si nu ii va privi pe romanii care au intrat deja pe piata muncii din tara iberica.

Conform unui comunicat remis la momentul respectiv de Ministerul spaniol al Muncii, romanii care vor dori sa mearga in Spania sa munceasca vor fi nevoiti sa ceara o autorizatie, ce poate fi eliberata pe baza unui contract de munca. Masura nu se aplica romanilor care erau deja activi pe piata muncii din Spania.

Ordinul ministerial privind reactivarea restrictiilor impuse romanilor pe piata muncii din Spania a fost trimis la Uniunea Europeana, spre autorizare.

Ti-a placut acest articol? Urmareste Business24 si pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Business24.
Sursa: Agerpres
Articol citit de 1860 ori