Se pregateste o noua generatie de studenti!

Miercuri, 30 Septembrie 2015, ora 11:34
1639 citiri
Se pregateste o noua generatie de studenti!
foto: Inspire Group

Cel mai longeviv eveniment din Romania dedicat dezvoltarii personale, recrutarii specializate si orientarii in cariera pentru studenti si absolventi a dat startul inscrierilor din aceasta toamna.

Aflat la a 14-a editie, evenimentul BuzzCamp va ajunge de aceasta data in 11 orase: Brasov, Sibiu, Bucuresti, Ploiesti, Iasi, Cluj, Timisoara, Bacau, Constanta, Pitesti si Craiova.

BuzzCamp se organizeaza bianual din anul 2008 si este o platforma complexa de orientare in cariera, recrutare, workshop-uri si conferinte axate pe dezvoltare personala.

Evenimentul se desfasoara in contextul in care, ultimul raport de cercetare realizat de Institutul National de Statistica, privind ocuparea si somajul, situeaza rata somajului in randul tinerilor la 25%:

"Nu ne dorim ca tinerii cu potential sa fie pusi in situatia de a alege intre a participa la cursurile facultatii pentru care au optat si a fi angrenati intr-un job full-time.

Experienta Inspire Group pe proiecte de employer-branding si recrutare, precum si clientii alaturi de care dezvoltam evenimentul, de 8 ani, ne demonstreaza ca ambele sunt la fel de importante.

Ne aflam intr-un moment in care tinerii cu potential au nevoie de orientare si solutii pentru a incepe o cariera, nu de un simplu job dupa terminarea facultatii", a declarat Alina Anghel, Business Development Director & Co-founder, Inspire Group, intr-un comunicat remis Business24.

Participarea la BuzzCamp este gratuita, insa locurile sunt limitate si necesita o inscriere prealabila pe site-ul buzzcamp.ro.

#BuzzCamp eveniment dezvoltare personala, #BuzzCamp eveniment studenti 2015 , #Joburi studenti