Interviurile Business24.ro
HOT TOPICS

Vreti salariu de 4.000 de euro? Luptati pentru un post european!

Vreti salariu de 4.000 de euro? Luptati pentru un post european!

Diplomele si experienta acumulata nu vor fi de ajuns pentru a reusi sa "prindeti" un post intr-una din institutiile europene, care isi angajeaza personalul prin intermediul concursurilor in toate cele 27 de state membre.

Pe langa toate studiile, limbile straine cunoscute si aptitudini, candidatii la posturile europene, platite cu salarii de minimum 4.000 de euro, trebuie sa fie foarte bine pregatiti pentru tipul de examinare al EPSO (Oficiul European de Selectie a Personalului), potrivit Mihaelei Stroe, training manager la Euroconcurs, companie specializata in pregatirea si consilierea candidatilor pentru joburi in institutii europene.

"Facultatea si cunoasterea unei limbi straine nu sunt de ajuns. Romanii nu sunt obisnuiti sa intre in competitie cu alte persoane de pregatire similara", a spus, la TV Ziare.com, Mihaela Stroe.

"Din experienta de pana acum, imi dau seama daca o persoana va ajunge vreodata la UE sau nu, din felul in care scriu un e-mail sau vorbesc la telefon. Tine de personalitatea fiecaruia, de competenta. UE e ca un fel de multinationala, iar interesul ei este sa angajeze persoane care sa performeze, nu care doar sa ia banii, iar seful sau colegii sa munceasca. Trebuie chiar sa muncesti, nu merge cu scuze", a adaugat Stroe.

Pentru a reusi sa obtineti un astfel de loc de munca trebuie sa treceti prin mai multe etape, fiecare la fel de importante.

Astfel, in prima instanta, trebuie sa va depuneti CV-ul pe site-ul EPSO (www.eu-careers.eu). Pe langa sectiunile obisnuite (studii, locuri de munca anterioare etc.), exista si o sectiune dedicata motivatiei.

"Motivatia are mai multe directii. Nu inseamna sa mentionezi scopul personal pentru care vrei acel job. Trebuie sa dai dovada, in cuvinte, de abilitatile care te fac sa fii mai special decat ceilalti", a spus Stroe.

Prima faza a procesului de angajare presupune sustinerea unui test, in timpul caruia se verifica urmatoarele abilitati: rationamentul verbal, in care se vede cat de bine stapaniti limba in care ati ales sa dati interviul(engleza, franceza sau germana), rationamentul numeric, in care se vede cat de repede puteti face calcule, si rationamentul abstract, care masoara coeficientul de inteligenta. Acest test se da pe calculator, contra cronometru, durand doua ore.

Dupa preselectie, urmeaza o a doua etapa, care se efectueaza intr-un centru de evaluare, la Bruxelles.

Aceasta presupune sustinerea unui test scris, evaluarea muncii in echipa, a abilitatilor de prezentare si, in cele din urma, interviul fata in fata cu comitetul de selectie, acesta fiind cel mai important pas.

Cine poate participa la concursuri?

In aceasta primavara, in cadrul concursului pentru administratori, pot participa persoane care au pregatire in urmatoarele domenii: administratie publica europeana, drept, economie, audit si IT&C.

De asemenea, pot participa aproape toate categoriile de varsta, incepand cu studentii in an terminal. In schimb, ar fi de preferat sa nu fiti aproape de varsta pensionarii, recomanda Stroe.

Insa, pentru a se cunoaste mai multe detalii privind conditiile pentru participare - ce facultati sunt acceptate, care este nivelul de experienta necesar etc. - trebuie asteptata publicarea, pe site-ul Epso, a regulamentului, numit "notice of competition".

Pe langa salariul mare, care incepe in jurul valorii de 4.000 de euro si ajunge la 17.000 de euro, pentru nivelul 12 al functiei de administrator, un job in cadrul institutiilor din Uniunea Europeana are multe alte avantaje.

De exemplu, pentru cei care pleaca din tara pentru a ocupa o functie, se ofera un bonus de expatriere, pentru instalararea in orasul respectiv, indemnizatie de scoala pentru copii, asigurari de sanatate si contributie la pensie, printre altele.

Insa, ca sa puteti fi sigur de succesul in aceste concursuri, trebuie sa va pregatiti in prealabil, lucru asigurat de Euroconcurs.

"In Romania, suntem acum in plina campanie de promovare, mai sunt foarte putine locuri. Oamenii s-au inscris pe ultima 100 de metri, cu doua saptamani inainte. Mai sunt si oamenii care vin cu 2 - 3 zile inainte si sunt suparati ca nu mai sunt locuri", a spus Stroe.

In schimb, in celelalte tari europene, persoanele interesate de un asemenea job incep sa se pregateasca cu sase sau chiar opt luni inainte.



Ti-a placut acest articol? Urmareste Business24 si pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Business24.
Sursa: Business24
Articol citit de 2533 ori