Schimbare organizationala: angajati noi vs. angajati vechi reorientati

Miercuri, 09 Martie 2011, ora 15:29
3099 citiri
Schimbare organizationala: angajati noi vs. angajati vechi reorientati

Majoritatea companiilor de mici dimensiuni recurg destul de des la schimbari strategice de-a lungul timpului. Problema apare atunci cand unii dintre angajati nu au aptitudinile necesare pentru noul regim, mai ales in firmele mici fara multe resurse care nu isi permit sa faca greseli. Oricat ar fi de dificil, este totusi mult mai avantajos pentru o companie sa retina si sa invete un angajat lucruri noi, decat sa angajeze altul in locul lui, spun consultantii citati de Open Forum.

Mihai Stanescu, Executive Coach sustine insa ca optiunile nu trebuie prezentate polar, pentru ca exista solutii in ambele directii.

"Pentru procesele care sunt deja bine cunoscute si care raman in loc, nu cred ca are rost sa angajezi pe cineva nou, insa pot aparea tot felul de alte proceduri care trebuie destinate dintr-un alt punct de vedere. Intotdeauna e bine sa fie un mix", a declarat acesta pentru Bloombiz.ro.

Daca nu esti sigur cum ar trebui sa ii ajuti pe angajatii tai sa dobandeasca si sa puna in aplicare noi aptitudini, iata patru pasi de baza care ti-ar putea fi de folos:

Concentreaza-te pe trasaturile de caracter

Pentru inceput trebuie sa iti dai seama daca un angajat are trasaturile esentiale de care ai nevoie in orice moment, mai concret, calitatile care nu pot fi invatate.

Aici specialistii includ increderea pe care o inspira angajatul, loialitatea si capacitatea de a invata usor, toate aceste calitati fiind elemente care trec dincolo de sarcinile specifice unui job.

Tot in aceasta etapa trebuie sa te asiguri ca angajatul isi doreste sa dobandeasca noi aptitudini si ca poate sa accepte noile strategii, mai ales daca organizatia ta se afla in faza de start-up.

Pentru a face fata schimbarilor din organizatie, un angajat trebuie sa fie atras de schimbare si sa fie in confort cu perioadele de nesiguranta, sustine Mihai Stanescu.

"In perioadele acestea de tranzitie apar foarte multe lucruri de facut, pe langa ce s-a stabilit. O calitate foarte importanta este sa faci ceea ce trebuie facut, adica sa ai initiativa", a adaugat acesta.

Trebuie sa fii foarte atent insa, deoarece uneori chiar oamenii care impiedica organizatia sa treaca la urmatorul nivel sunt cei care contribuie la atingerea succesului, spun specialistii.

Cei care isi asuma riscuri si incalca reguli, de multe ori nu se pot adapta la o companie mai matura, potrivit Open Forum.

Priveste imaginea de ansamblu

Faptul ca angajatul a indeplinit cateva sarcini fixe pana acum nu inseamna neaparat ca el nu ar putea avea si alte aptitudini transferabile pe un alt post.

Foloseste evaluarile de personalitate pentru a identifica posibile noi sarcini

Acest tip de evaluare te poate ajuta care sunt motivatiile fiecarui angajat si, in consecinta, care ar putea fi postul potrivit pentru fiecare.

"Personalitatea poate determina compatibilitatea unui angajat cu un anumit job. Sunt multe criterii, iar acesta este unul foarte important. Exista o gramada de teste pentru asa ceva, sunt teste multistratificate, cu mai multe probe in ele, mai ales pentru pozitiile de responsabilitate inalta. Si nu ma refer aici neaparat la manageri, ci si la specialisti. Teste de aptitudini psihice, de aptitudini profesionale sau scale de evaluare a activitatii psihice", a declarat Stanescu pentru Bloombiz.ro.

Gaseste locul potrivit pentru om si nu incerca sa fortezi angajatul sa se potriveasca postului, te sfatuiesc expertii.

Stabileste obiective pe termen lung, atunci cand faci angajari

Daca intelegi foarte bine care sunt obiectivele companiei tale, vei fi capabil sa cauti oameni care se pot adapta la posturi diferite, pe masura ce organizatia trece prin diferite etape ale schimbarii.

#schimbare organizationala, # angajati, # noi aptitudini, # job, # schimbare, # companie , #Angajari