Interviurile Business24.ro
HOT TOPICS

Noile mize ale angajarii temporare

Noile mize ale angajarii temporare

Joburilor temporare li se acorda o importanta din ce in ce mai mare in contextul pietei de munca europene din ziua de azi. Numarul total de indivizi cu locuri de munca temporare, dar si proportia acestora in randul populatiei active este in crestere, in majoritatea tarilor europene.

Aceasta crestere trebuie privita in lumina ratei crescute de somaj si a lipsei muncitorilor calificati in toata Europa. Astfel, este necesara o mai mare flexibilitate si apare nevoia unor forme alternative de munca.

Problemele pe care le pune acest tip de angajare au fost subiectul conferintei internationale care a avut loc la sfarsitul anului trecut, la Luxemburg. Coordonat de EURES Luxemburg, evenimentul a reunit experti in domeniu, pentru a discuta noile mize ale angajarii temporare.


In ciuda proportiei crescande in cadrul pietei de munca si in ciuda implicatiilor sociale si economice, rolul joburilor temporare este deseori subestimat. Diverse studii au demonstrat ca sarcinile temporare faciliteaza majoritatea tranzitiilor in cadrul pietei de munca – mobilitatea de la un job la altul, tranzitia de la somaj la angajare, integrarea studentilor in randul populatiei active profesional etc.


Angajarea temporara ofera tinerilor posibilitatea de a castiga experienta, iar indivizii fara o slujba permanenta beneficiaza de sansa de a iesi din cercul vicios al somajului. Potrivit unui studiu intreprins de filiala belgiana a agentiei pentru munca temporara Randstad, doar 10% dintre angajatii temporar revin la somaj dupa o astfel de slujba.


Pe de alta parte, din ce in ce mai multe companii se folosesc de aceste angajari temporare drept raspuns la presiunea venita din partea concurentei, beneficiind de flexibilitatea contractelor temporare. Cresterea numarului de angajati temporar este si o consecinta a schimbarii nevoilor angajatorilor.


In unele parti ale Europei, angajatii temporar sunt participanti activi in mobilitatea dincolo de granite. De exemplu, in Luxemburg, un procent uimitor de mare dintre oamenii recrutati prin agentii de angajare temporara sunt muncitori din afara granitelor tarii. Acestia traiesc in afara tarii, dar aleg sa munceasca in Luxemburg, fiind atrasi de salariile relativ crescute si de beneficiile sociale oferite. Rezidentii


Luxemburgului intrunesc 20% dintre angajatii temporar, in timp ce 80% sunt reprezentati de muncitori originari dintr-o tara vecina.


Este interesant de mentionat faptul ca angajatii straini care lucreaza in Luxemburg sunt de fapt de doua ori mai numerosi atat in cazul angajarilor temporare, cat si in cazul celor clasice. Pe de alta parte, unii cetateni ai Luxemburgului aleg sa traiasca in alta tara si sa faca naveta pana in orasul de origine.


De exemplu, mutarea in Franta si pastrarea jobului de acasa le ofera un avantaj in ceea ce priveste salariile mari si nivelul de trai mai scazut, in timp ce devin “angajati de peste granita”, care muncesc in propria tara. Un alt exemplu al cresterii “internationalizarii” pietei de munca este, de exemplu, posibilitatea ca un belgian, inregistrat la o agentie de angajare temporara din Luxemburg, sa fie trimis la lucru in Germania.


In ciuda cresterii importantei muncii temporare, multe tari europene au reguli neclare sau insuficiente cu privire la conditiile contractuale si de angajare in acest sector. Mai mult, persista diferentele semnificative in legislatiile nationale.


De exemplu, daca analizam conditiile legale cu privire la durata maxima a angajarilor temporare, observam o variatie de pana la 3 ani in Olanda si doar pana la 15 zile in Belgia, in timp ce in Marea Britanie nu exista prevederi specifice in legatura cu contractele de angajare temporara. De aceea, una din nevoile urgente ale tuturor devine uniformizarea acestor prevederi in toata Uniunea Europeana.


Interimatul este un tip specific de munca temporara, care cere o intelegere din partea a trei parti, si anume angajatul, angajatorul si agentia de interimat. Motivele pentru care candidatii aleg acest tip de angajare sunt numeroase. Acestea variaza de la lipsa de experienta si abilitati pana la preferinte personale cu privire la schimbarile constante ale mediului de lucru.


In ciuda catorva dezavantaje ale angajarii temporare, precum nesiguranta si venitul discontinuu, unii oameni aleg in mod voluntar sa isi transforme acest tip de munca in forma lor permanenta de profesare. Acest lucru aduce in discutie notiunea de angajat temporar “permanent”, care beneficiaza de un contract de angajare temporara pentru perioade de pana la 10 ani.


Natura aparte a acestui tip de angajare implica o evaluare atenta a riscurilor si a beneficiilor. Pentru a evita transformarea acestui tip de munca in ceea ce unii numesc piata de munca “second hand,” trebuie gasit echilibrul perfect intre avantajele oferite de flexibilitate, pe de-o parte, si riscurile instabilitatii, pe de alta parte.



Ti-a placut acest articol? Urmareste Business24 si pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Business24.
Sursa: Business24
Articol citit de 2393 ori