Guvernul impune companiilor de stat sa inghete angajarile

Joi, 25 Noiembrie 2010, ora 09:03
1743 citiri
Guvernul impune companiilor de stat sa inghete angajarile

Companiile de stat si regiile autonome vor fi obligate sa inghete anul viitor angajarile, astfel incat sa nu depaseasca numarul de personal stabilit pentru 2010, iar societatilor cu pierderi ori care sunt subventionate le va fi impus sa limiteze cheltuielile cu salariile la nivelul din acest an, relateaza Mediafax.

Restrictiile de cheltuieli in cazul regiilor autonome si companiilor la care statul este actionar unic sau majoritar au fost incluse in forma finala a proiectului de buget pentru 2011, obtinuta de Mediafax.

Documentul prevede ca, pentru anul 2011, regiile si companiile de stat care au inregistrat pierderi in anul precedent sau care primesc subventii sau transferuri de la bugetul de stat pentru activitatea de exploatare nu pot depasi nivelul cheltuielilor cu salariile aferente anului precedent.

Regiile si companiile care au inregistrat profit in anul precedent pot acorda cresteri salariale in 2011, dar nu mai mari decat inflatia prognozata pentru anul viitor.

Proiectul de buget ia in calcul o rata a inflatiei de 5,3% in anul 2011.

"In anul 2011, operatorii economici nu pot majora numarul maxim de personal prevazut prin bugetul aprobat pentru anul 2010. In cazuri temeinic justificate, respectiv in conditiile extinderii activitatii, Guvernul poate aproba cresterea numarului de personal si, in mod corespunzator, cheltuielile cu salariile la unii operatori economici", se mai arata in document.

Guvernul a convenit cu Fondul Monetar International ca politica salariala a regiilor autonome si companiilor nationale sa fie stabilita anual, prin legea bugetului de stat.

Proiectul de buget pentru 2011 urmeaza sa fie aprobat de Guvern si transmis Parlamentului.

Ministerul Dezvoltării a virat peste 286 de milioane de lei, pentru plățile restante din programul "Anghel Saligny"
Ministerul Dezvoltării a virat peste 286 de milioane de lei, pentru plățile restante din programul "Anghel Saligny"
Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei (MDLPA) a virat suma de 286.390.685,13 lei, în vederea decontării facturilor pentru 237 de obiective finanţate prin Programul...
”Taxa pe soare” va fi abrogată prin OUG. Ce propune Ministerul lui Sebastian Burduja
”Taxa pe soare” va fi abrogată prin OUG. Ce propune Ministerul lui Sebastian Burduja
Ministerul Energiei va propune abrogarea printr-o ordonanţă de urgenţă a „taxei pe soare” pentru prosumatori, a anunţat ministrul PNL Sebastian Burduja. Liberalul a adăugat că această...
#angajari, #buget, #companii, #guvern, #inflatie, #salarii , #Angajari