De ce angajatii multumiti nu sunt neaparat loiali

Miercuri, 16 Martie 2011, ora 17:50
2867 citiri
De ce angajatii multumiti nu sunt neaparat loiali

Faptul ca un angajat este multumit de jobul lui si nu se afla intr-o cautare activa pentru un alt post nu il va impiedica sa profite de o oportunitate profesionala atunci cand ea apare. Un studiu realizat de cercetatorii americani si citat de Forbes intareste aceasta afirmatie, fiind o lectie importanta pentru angajatorii care nu depun eforturi prea mari pentru a pastra oamenii valorosi, sub pretextul crizei de pe piata muncii.

Oportunitatile de a avansa in cariera, salariul pe masura rezultatelor si planurile strategice pentru mobilitatea angajatilor ar putea fi de folos in momentul in care economia isi revine si companiile reiau angajarile, pentru ca angajatii tai nu vor mai fi atat de tentati sa faca astfel de miscari profesionale.

Un studiu recent realizat de Harris Interactive pe un esantion de 2.500 de angajati a demonstrat ca 74% din angajatii multumiti ar pleca daca ar avea ocazia, potrivit Forbes.

Din cei 2.500 de salariati chestionati, 69% au fost complet multumiti de actualul loc de munca.

Procentul celor multumiti de angajatori a fost surprinzator pentru cercetatori, care au cautat si o explicatie pentru acest fenomen.

Astfel, simplul fapt ca au un loc de munca stabil in conditii de criza economic ape piata muncii este receptionat drept principal motiv de multumire, de catre angajati.

Satisfactia lor se bazeaza foarte mult pe conditiile de piata, nu pe nivelul la care se afla angajatorul sau jobul pe care il au, iar asta explica lipsa de concordanta dintre numarul mare de angajati multumiti si numarul mare de oameni care ar accepta o oferta mai buna.

Consultantul George Butunoiu, insa, nu este de acord cu aceasta explicatie si sustine ca "simplul fapt ca au un job nu poate sa ii multumeasca pe angajati, asta e un lucru de background. Nu se multumeste nimeni cu atat."

Faptul ca angajatii sustin ca sunt multumiti acum nu te asigura ca ei nu vor accepta un job cu un salariu mai bun, pe masura ce piata muncii isi va reveni, sustin cercetatorii.

De aceeasi parere este si George Butunoiu, care afirma ca "nici nu e logic sa reprezinte o garantie pentru ca nu pleci numai cand nu iti este bine, ci pleci si de la bine la mai bine. Managerii trebuie sa faca sa le fie angajatilor imposibil sa primeasca oferte si mai bune. Asta insa poate sa insemne foarte multe lucruri, in primul rand ei trebuie sa stie ce ii motiveaza pe angajati si sa mearga in intampinarea acestor motivatii".

Studiul a descoperit si principalele trei motive pentru care angajatii isi cauta un alt job, atat activ cat si pasiv.

Astfel, 57% dintre oamenii intervievati ar pleca pentru un salariu mai mare, 31% pleaca in urma schimbarilor din organizatie, iar 29% ar renunta la job din cauza lipsei de oportunitati de evolutie in cariera din cadul companiei.

George Butunoiu este de parere ca diferenta intre cazurile particulare te impiedica sa faci o ierarhie a motivelor.

"Sunt angajati care au refuzat si salarii duble, am avut cazuri in care oamenii nu erau interesati de mai multi bani. Altii chiar s-au dus la bani mai putini, dar le placea cum suna jobul. Dar sunt atat de diferite de la un caz la altul incat nu poti sa tragi o concluzie si sa faci o ierarhie a motivelor."

Eveniment Antreprenoriatul Profesie vs Vocatie

Mihai Trăistariu angajează cameristă, cu salariu negociabil. Ce pretenții are: ”Fetele tinerele fușeresc”
Mihai Trăistariu angajează cameristă, cu salariu negociabil. Ce pretenții are: ”Fetele tinerele fușeresc”
Cântărețul Mihai Trăistariu are câteva apartamente pe care le închiriază pe litoralul românesc, la Mamaia, drept pentru care artistul a anunțat că își dorește să angajeze o cameristă...
#angajat multumit, #angajator, #avans in cariera, #cariera, #cautare activa de job, #job, #loc de munca , #Angajari