Voinea: Rectificarea bugetara se va discuta cu reprezentantii FMI in iulie

Miercuri, 28 Mai 2014, ora 14:15
1862 citiri
Voinea: Rectificarea bugetara se va discuta cu reprezentantii FMI in iulie

Rectificarea bugetara va fi discutata cu reprezentantii Fondului Monetar International in luna iulie si atunci investitiile care au cheltuit banii vor primi mai multi, iar cele care nu i-au cheltuit nu vor primi alocari, a declarat miercuri ministrul delegat pentru Buget, Liviu Voinea.

"Nu am taiat niciun ban de la investitii. Am inceput deja un program de vizite in tara, neanuntate, ca sa vad cu ochii mei de ce anumite investitii merg bine, unele chiar peste plan, iar altele nu merg la fel de bine, deci nu se cheltuie banii alocati. Rezultatele acestor constatari se vor vedea la rectificarea bugetara, unde investitiile in care se cheltuie banii vor primi si mai multi, iar investitiile unde nu se cheltuie, nu vor primi alocari. Nu verific desfasurarea lucrarilor tehnice, treaba mea este sa vad cum se cheltuie banii publici", a spus Voinea.

In ceea ce priveste scaderea cheltuielilor de investitii in primul trimestru din acest an, ministrul Voinea a spus ca la inceputul acestui an nu au mai fost efectuate plati aferente anului trecut, cum se intampla in alti ani. "La inceputul anului 2013 am platit arierate aferente anului 2012. De obicei, ani de-a randul, s-au amanat plati pe final de an ca sa se faca la inceputul anului viitor, pentru a se incadra in tintele bugetare aferente acelor ani.

Acum noi ne comparam cu un an 2013 in care in primele luni am facut plati pentru 2012, 2011. In 2014 nu mai este nevoie sa facem plati pentru 2013, pentru ca nu mai avem datorii de plata la inceputul anului, a explicat Voinea.

Eveniment Antreprenoriatul Profesie vs Vocatie

#rectificare bugetara, #liviu voinea , #stiri Liviu Voinea