Voinea: Cresterea economica a Romaniei a fost anul trecut "mai aproape" de 3%

Miercuri, 15 Ianuarie 2014, ora 07:05
1403 citiri
Voinea: Cresterea economica a Romaniei a fost anul trecut "mai aproape" de 3%

Cresterea economica a Romaniei a fost anul trecut probabil "mai aproape" de 3%, peste estimarea Guvernului, ca urmare a recuperarii consumului in trimestrul al patrulea, a declarat ministerul Bugetului, Liviu Voinea.

"Dupa primele noua luni avem crestere de 2,7%, iar pentru sfarsitul anului va fi intre 2,5% si 3%. Daca am avut o recuperare a consumului, si avem motive sa credem ca am avut, mai ales in decembrie, atunci putem ajunge mai aproape de 3%", a declarat, marti, Voinea intr-un interviu acordat Bloomberg la o conferinta organizata de Euromoney la Viena.

Guvernul vrea ca board-ul Fondului Monetar International sa aprobe doua evaluari ale acordului preventiv al Romaniei "undeva in primavara", dupa ce presedintele Traian Basescu a refuzat sa semneze, din cauza unei dispute asupra introducerii unei accize la carburanti, documente care incheiau evaluarea derulata la finele anului trecut de FMI.

Economia a crescut cu 4,1% in trimestrul al treilea, cel mai rapid avans din ultimii doi ani, sustinuta de exporturi si recolta agricola buna.

Romania are in derulare un acord in valoare de 4 miliarde de euro cu FMI si Uniunea Europeana, din care nu intentioneaza insa sa acceseze fonduri. Scopul acordului este de a proteja Romania de eventuale socuri pe pietele financiare si de a ajuta la reducerea costurilor de finantare.

Precedenta scrisoare de intentie si una noua, care ar urma sa fie discuta in ianuarie, ar trebui sa fie aprobate impreuna in primavara, a spus ministrul.

"Nu este nicio suspendare a acordului, acesta este in derulare. Chiar si in absenta unei scrisori aprobate, implementam toate masurile. Acelasi lucru este valabil si pentru memorandumul cu UE, care nu are nicio problema, deoarece evaluarile lor sunt la cate sase luni, iar in ianuarie va fi prima", a declarat Voinea.

Board-ul FMI a amanat in decembrie discutia privind evolutia acordului cu Romania. Autoritatile romane nu pot trimite documentele necesare fara a fi semnate de catre presedintele Basescu.

Premierul Victor Ponta a declarat, saptamana trecuta, ca Romania a incheiat anul 2013 cu un deficit bugetar de 2,5% din PIB si o crestere economica de 2,7%, mai mare decat cea prognozata.

Pentru anul trecut, Guvernul, FMI si Comisia Europeana au anticipat o crestere economica de 2,2%, dupa ce initial tinta a fost fixata precaut la 1,6%.

#Voinea crestere economica Romania, #Voinea ministru Romania , #stiri Liviu Voinea