Interviurile Business24.ro
HOT TOPICS

Liviu Voinea: Mega-afacerea pensiilor private - experiment tipic tarilor foste dictatoriale

Liviu Voinea: Mega-afacerea pensiilor private - experiment tipic tarilor foste dictatoriale

"Administratorii nu colecteaza banii, pentru ca ii colecteaza statul, nu ii depoziteaza, pentru ca de asta se ocupa niste banci, nu-i garanteaza, pentru ca nu se garanteaza decat valoarea nominala, care este irelevanta, si nu platesc. De platit pensiile, le vor plati niste fonduri de plata care nu au fost inca infiintate. Este o afacere sigura si foarte mare, servita pe tava, care va depasi 1 miliard de euro pe an in 2013 si care practic nu are riscuri pentru cei care fac afacerea. Toate riscurile sunt transferate de la administrator la contribuabil", a declarat Liviu Voinea, Director Executiv GEA, intr-un interviu acordat Bloombiz.ro, despre sistemul pensiilor private obligatorii. 

Va ajunge Romania in aceeasi situatie ca Ungaria, unde activele fondurilor de pensii private au ajuns inapoi la buget pentru a reduce deficitul?


Ar fi de dorit, dar nu cred ca vom ajunge prea curand, pentru ca lobby-ul fondurilor de pensii este foarte puternic in Romania.


Este o decizie politica si nu cred ca ar fi gresita. Ungaria nu este singura tara care a facut asta. Si Slovacia a facut-o.


Cand Romania a introdus Pilonul II, ne-am raportat la experienta altor tari est-europene, pentru ca in Vest nu are nicio tara pilonul II, si am zis "ia uite cum au facut Slovacia, Ungaria, tarile baltice".


Atunci au fost bune, acum cand au desfiintat Pilonul II nu mai sunt atat de bune ca exemplu.


De ce a ales Ungaria o masura atat de dura?


Este normal. Fondurile de pensii reprezinta o gaura la buget. Se iau bani din Pilonul I de pensii si se muta intr-o administrare privata. Creeaza o gaura la buget care nu se stie daca va fi umpluta peste 30 de ani sau nu.


Cred ca au luat o masura corecta, la fel ca si Slovacia, care a recurs la aceasta masura in 2009.


In Romania, suntem in situatia paradoxala in care statul renunta la o parte din contributiile la pensiile de stat, pentru a o vira intr-o administrare privata, in Pilonul II, iar ulterior administratorii fondurilor de pensii din Pilonul II imprumuta statul exact cu acei bani, dar cu dobanda, evident.


Practic, statul se imprumuta de proprii sai bani platind dobanda, ceea ce este aberant. Daca va uitati la ce au facut fondurile de pensii cu banii, veti vedea ca i-au bagat in titluri de stat.


In ceea ce priveste argumentul ca in acest fel va creste pensia peste nu stiu cati ani, nu exista nicio garantie a valorii pensiei private.


Pensia de stat se reduce, prin reducerea contributiei, in schimb, pensia privata nici nu stim cat va fi. Nu stim daca ea va fi macar suficienta pentru a compensa pierderea survenita la pensia de stat.


Daca am vrea o certitudine minima in aceasta privinta, am introduce un randament minim garantat. Din pacate, lobby-ul este foarte puternic.


Un proiect de lege care trecuse la votul pe articole al Camerei, saptamana trecuta, a fost intors la Comisie, in aceasta saptamana.


Este un fel de record, pentru ca, practic, Camera Deputatilor a trebuit sa voteze o lege care avea un singur articol, articolul s-a votat, si ulterior legea nu s-a mai votat, s-a intors la Comisie.


Este o situatie care arata capacitatea lobby-ului acestor fonduri, care sunt si foarte putin transparente. Noi nu stim ce oameni politici se afla in spatele acestor fonduri, s-ar putea sa fie.


Poate ca nu direct in consiliul de administratie, dar in niste organisme consultative pot fi.


Este un lobby foarte puternic care se face pe banii statului dar impotriva intereselor contribuabililor. Acestea nu pot fi protejate decat de o garantie, data prin lege.


Piata lasata de capul ei duce la crize. Iar in urmatorii 30 de ani pana se vor plati pensiile, vom mai trece prin 2-3 crize.


Daca aceste fonduri de pensii aveau ghinionul sa fi intrat in functiune in 2006, activele lor ar fi fost la un sfert, in urma crizei.


Au inceput sa functioneze cand deja criza a pornit si inca nu vedem efectul pietei. Il vom vedea la urmatoarea criza, peste 10-15 ani si atunci oamenii vor ramane fara pensii.


Cum se prezinta in acest moment piata pensiilor private obligatorii din Romania?


Au trecut abia doi ani. In acest moment, 70% din bani sunt bagati in titluri de stat, oricine poate sa administreze asa.


Nu e nicio scofala, statul iti da bani ca sa imprumuti statul cu acei bani. Mai simplu de atat nu poate fi.


Pensiile private au fost prezentate ca acel sistem care va rezolva problema diminuarii pensiei de la stat. Cum comentati acum?


Nu va rezolva. Pe termen scurt, agraveaza deficitul pentru ca dreneaza niste bani din sistemul public iar pe termen mediu si lung nu exista nicio garantie privind valoarea pensiei private.


Sunt povesti, la fel cum as spune eu ca peste un an vom avea 10 autostrazi.


In momentul asta, legea garanteaza doar valoarea nominala a contributiei minus comisioane.


La valoarea nominala e asa cum a fost cu Dacia, ganditi-va ca depuneati 70.000 de lei in '89. Ce mai reprezinta suma asta in 2011?  Nimic. Asta garanteaza legea.


La inflatia din Romania, valoarea contributiilor se injumatateste in 14 ani. La inflatia din UE, in 30 de ani. Nicio tara occidentala nu are acest sistem.


Exceptie fac Elvetia si Suedia, dar ele au randamentul minim garantat.


In rest, Pilonul II exista numai in tarile din estul Europei, dar unele din ele au inceput sa renunte, si in America Latina. Si acolo, Chile, care a fost prezentat un mare model de succes, a fost de fapt un mare faliment al acestui sistem.


In Uruguay, exista randamentul minim garantat.


In afara Americii Latine, nu a ajuns la plata nicaieri ca sa se poata vedea falimente, dar nu trebuie sa asteptam pana atunci.


Nu spun ca la noi va fi neaparat un faliment, dar exista riscul. In momentul asta nu ne putem proteja impotriva acestui risc.


Administratorii nu colecteaza banii, pentru ca ii colecteaza statul, nu ii depoziteaza, pentru ca de asta se ocupa niste banci, nu-i garanteaza, pentru ca nu se garanteaza decat valoarea nominala, care este irelevanta, si nu platesc.


De platit pensiile, le vor plati niste fonduri de plata care nu au fost inca infiintate.


Este o afacere sigura si foarte mare, servita pe tava, care va depasi 1 miliard de euro pe an in 2013 si care practic nu are riscuri pentru cei care fac afacerea. Toate riscurile sunt transferate de la administrator la contribuabil.


Mai credeti in Pilonul II?


Nu cred ca Pilonul II este potrivit. Daca ar fi fost asa, ar fi functionat in Marea Britanie, in Statele Unite, in tari capitaliste.


Este un experiment tipic tarilor foste dictatoriale, cu vid legislativ si de putere. Asa cum v-am spus, in America Latina si Europa de Est.


Este o mega-afacere care poate fi solutionata in doua feluri: fie brutal, cum au facut-o Slovacia si Ungaria, fie prin introducerea unui randament minim garantat.


Firesc este sa avem Pilonul I, pensia de stat, unde exista o garantie, o raportare la cresterea economica si la inflatie si este perfect firesc sa avem pensii private facultative.


Sunt absolut de acord sa existe deductibilitate fiscala integrala pentru contributiile la pensiile facultative.


Dar pensia privata obligatorie este de altfel si o contradictie in termeni, cum sa fie obligatorie daca e privata?! Insa in general, asa s-au facut marile afaceri in Romania, s-au inventat cateva astfel de categorii privilegiate, cum sunt in prezent fondurile de pensii.


Ar putea sa aiba succes 5-10 ani de-acum inainte si la urmatoarea criza o sa dea vina pe piata si cu asta-basta, dar oamenii risca sa ramana fara pensii.


Acest risc nu este destul de constientizat in acest moment. Statul pierde o data acum, prin drenarea acestor contributii din sistemul public si s-ar putea sa mai piarda o data in viitor cand s-ar putea sa fie cazul sa vina sa compenseze pierderile din Pilonul II.



Ti-a placut acest articol? Urmareste Business24 si pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Business24.
Sursa: Business24
Articol citit de 5978 ori