Top 9 materiale didactice necesare pentru prima zi de școală

Miercuri, 22 Septembrie 2021, ora 15:25
621 citiri
Top 9 materiale didactice necesare pentru prima zi de școală
rechizite FOTO: piqsels.com

Prima zi de școală este un moment emoționant pentru toți cei implicați, profesori, elevi sau părinți. Indiferent în care dintre aceste categorii te încadrezi, în loc să aștepți până în ultimul moment să achiziționezi rechizitele necesare, cel mai bine este să te organizezi din timp. Motivul este simplu, în primul rând nu vei fi pe grabă și nu vei uita nimic, iar în al doilea rând vei putea găsi oferte interesante, astfel încât, în final, să te bucuri de niște economii majore.

Copiii au nevoie de o mulțime de materiale didactice pentru a putea învăța cât mai bine și cât mai ușor, însă doar câteva sunt necesare. Am pregătit o listă cu cele mai interesante, pentru ca aventura ta în lumea rechizitelor pentru noul început de an să fie cât mai atractivă.

1. Creioane

Cu cât mai multe, cu atât mai bine. Creioane negre sau seturi de creioane colorate, sunt indispensabile atunci când copiii vor să scrie sau să deseneze. În special când sunt mici și au scrisul în formare, copiii trebuie să folosească creioane moi, deoarece nu trebuie să apese foarte tare pe foaie.

2. Ascuțitoare

Toate creioanele trebuiesc ascuțite cumva. Pentru cei mici este utilă o ascuțitoare cu suport care să păstreze ascuțitura și să nu facă mizerie. Dar, pentru adulți, este foarte amuzantă o ascuțitoare electrică, care pur și simplu va face minuni. O ascuțitoare electrică este o investiție garantată pentru mulți ani de utilizare continuă, deci într-un final, va merita să îi aloci o cotă mai mare din buget.

3. Caiete

Ce ar fi școala fără caiete? Indiferent dacă sunt de matematică, de română, cu foi veline sau speciale pentru biologie și geografie, caietele sunt nelipsite pe lista de rechizite. Oricâte ai cumpăra pentru începutul de an școlar, ele se vor termina așa că va trebui să mai faci un drum până la librărie.

4. Stilou

Un simbol al clasei întâi, stiloul ar trebui să-și păstreze importanța pe tot parcursul anilor de studiu. Plin de eleganță și tovarăș de nădejde al celor mici, stiloul își recapătă strălucirea atunci când este folosit de medici, avocați, ingineri sau arhitecți.

5. Lipici

Proiectele celor mici sunt nelipsite, așa că lipiciul trebuie să se afle la loc de cinste pe lista de rechizite. Pentru că este posibil ca cel puțin jumătate din el să ajungă pe lângă materialele care trebuiesc lipite cu adevărat, este recomandat să cumperi câteva bucăți de rezervă.

6. Hârtie colorată

În special în clasele mici, copiii sunt fericiți să participe la orele de AVAP, unde pot să decupeze și să lipească tot felul de forme și materiale. Alege hârtie în pachete mai mari, deoarece prețul este cel mai convenabil, iar culorile trebuie să fie aprinse și atractive.

7. Markere pentru subliniat

Sunt foarte utile pentru copiii din clasele mai mari, care trebuie deja să rețină un volum important de informații. După ce își transcriu lecțiile în caiet, copiii pot folosi culori diferite pentru a sublinia categoriile de informații, cum ar fi: titlurile, capitolele, sub capitolele, definițiile, formulele, etc.

8. Ștampile și autocolante

Cele mai atractive accesorii pentru ca cei mici, în special, să-și facă manualele și caietele cât mai atractive. Pot lipi abțibilde pe caiete, pentru a evidenția lecțiile preferate, iar ștampilele pot fi utilizate pentru a lăsa câteva semne în locurile importante. Pot pune inimioare la o temă unde au primit o notă mare sau pot pune fețe triste sau vesele în funcție de modul în care s-au descurcat la lucrarea de control.

9. Șervețele dezinfectante

Chiar dacă nu sunt incluse propriu zis în categoria materialelor didactice, șervețelele dezinfectante sunt deja asimilate ghiozdanului și nu pot lipsi în prima zi de școală. Copiii apreciază ambalajele amuzante și parfumurile plăcute, astfel încât dezinfectarea mâinilor, a obiectelor și a băncilor să facă parte din rutina lor.

#scoala, #prima zi de scoala, #rechizite , #Stiri Lifestyle