Stromae, Katy Perry si trupa One Direction - marii castigatori ai galei NRJ Music Awards 2013

Duminica, 15 Decembrie 2013, ora 18:02
1863 citiri
Stromae, Katy Perry si trupa One Direction - marii castigatori ai galei NRJ Music Awards 2013

Cantaretul belgian Stromae, trupa One Direction si cantareata americana Katy Perry sunt marii castigatori ai celei de-a 15-a editii a galei NRJ Music Awards, care a avut loc sambata seara, la Cannes, obtinand fiecare doua trofee.

Cantaretul belgian Stromae, care era pe lista favoritilor in acest an, a castigat premiul pentru cel mai bun cantec francofon al anului, cu piesa "Formidable", precum si premiul pentru artistul francofon al anului, informeaza lefigaro.fr.

De asemenea, cantareata americana Katy Perry si-a adaugat in palmares doua trofee: cel pentru artista feminina internationala a anului si cel pentru cantecul anului - "Roar". Cantareata a fost nevoita sa interpreteze piesa de doua ori pe scena, la gala, din cauza unei probleme tehnice.

Si formatia americana One Direction a castigat doua premii. Astfel, membrii trupei se pot lauda cu premiul pentru cea mai buna formatie internationala si cu premiul pentru videoclipul anului - "Best Song Ever".

Totodata, cantareata franceza Tal a castigat trofeul pentru artista francofona a anului. In schimb, grupul francez Daft Punk este considerat a fi marele perdant al serii, plecand acasa fara niciun premiu.

La aceeasi gala au mai fost acordate premii pentru revelatia francofona a anului (Louis Delort), trupa francofona a anului (Robin des Bois), revelatia internationala a anului (James Arthur), artistul international al anului (Bruno Mars).

NRJ Music Awards sunt decernate de postul de radio NRJ celor mai buni artisti francezi si internationali. Create in 2000 de radioul NRJ si televiziunea franceza TF1, premiile sunt decernate intr-o gala care are loc la Cannes.

#Katy Perry premii, #premii NRJ, #premii muzicale NRJ , #Stiri Lifestyle