Rochia lui Judy Garland din "Vrajitorul din Oz", vanduta cu 480.000 de dolari

Duminica, 11 Noiembrie 2012, ora 10:29
1468 citiri
Rochia lui Judy Garland din "Vrajitorul din Oz", vanduta cu 480.000 de dolari

Rochia purtata de actrita Judy Garland in filmul "Vrajitorul din Oz" (1939) a fost vanduta cu 480.000 de dolari la o licitatie organizata sambata, la Los Angeles, de casa Julien's Auctions.

Reprezentantii casei de licitatii spun ca pretul de vanzare al celebrei rochii in culorile alb si albastru s-a inscris in estimarile specialistilor, dar a fost semnificativ scazut fata de cel obtinut de o rochie similara purtata in timpul testelor pentru acelasi rol, vanduta anul trecut pentru 910.000 de dolari, informeaza Reuters.

Darren Julien, de la casa de licitatii, a explicat ca acest lucru este o consecinta a faptului ca au existat doar cateva rochii pentru teste, in timp ce costumul purtat de Garland a fost realizat in sapte copii.

La licitatia de sambata, dedicata tinutelor si recuzitei hollywoodiene, o rochie verde cu imprimeu floral purtata de Julie Andrews in cateva scene din "Sunetul muzicii/ The Sound of Music" (1965) a fost vanduta cu 38.400 de dolari.

O jacheta de curse purtata de actorul Steve McQueen a fost vanduta pentru 50.000 de dolari, iar o fusta din lana violet purtata de Marilyn Monroe in Canada, in timp ce filma pentru "Raul fara intoarcere/ River of No Return" (1954), a fost adjudecata pentru 50.000 de dolari.

Bucati din doua torturi regale britanice au obtinut preturi mari la aceeasi licitatie: o bucata din cel servit la nunta printului William cu Kate Middleton, in 2011, si una din cel servit la nunta printului Charles cu printesa Diana (1981) au fost vandute fiecare pentru 1.375 de dolari.

Preturile pentru costumele purtate in filme de staruri hollywoodiene au crescut in ultimii ani: rochia alba purtata de Marilyn Monroe in celebra scena cu gura de metrou din filmul "Sapte ani de casnicie/ The Seven Year Itch" (1955) a fost vanduta pentru 4,6 milioane de dolari anul trecut, iar cea purtata de Audrey Hepburn in "My Fair Lady" (1964), in scena de la Ascot, a fost adjudecata pentru 3,7 milioane de dolari.

#licitatie rochii celebre, #licitatie costumatii filme, #licitatie imbracaminte filme , #Stiri Lifestyle