Misterul cutremurelor din Galati. Guvernul apeleaza la specialistii straini pentru raspunsuri

Marti, 08 Octombrie 2013, ora 12:26
1291 citiri
Misterul cutremurelor din Galati. Guvernul apeleaza la specialistii straini pentru raspunsuri

Cutremurele produse la Galati au caracter unic in lume, iar specialistii au luat legatura cu cercetatori din strainatate pentru a afla cauze acestor fenomene, a declarat, marti, secretarul de stat Tudor Prisecaru, precizand ca in zona afectata se instaleaza noi echipamente de monitorizare.

Tudor Prisecaru, secretar de stat pentru Cercetare in Ministerul Educatiei, s-a intalnit, marti, la Galati, cu prefectul judetului, Emanoil Bocaneanu, si cu seful Inspoactoratului pentru Situatii de Urgenta Galati, el plecand apoi in satul Izvoarele, pentru verificarea instalatiilor de monitorizare a seismelor produse in zona.

Prisecaru a spus ca in cursul acestei zile in zona Izvoarele vor mai fi instalate alte doua echipamente de monitorizare.

"Ieri (luni - n.r.) am avut o intalnire cu toti specialistii de la Institutul pentru Fizica Pamantului. Au prezentat niste date preliminare si am considerat toti ca este necesara continuarea monitorizarii. Astazi se instaleaza echipamente suplimentare de monitorizare. Eu ma aflu aici pentru a verifica zonele in care au fost montate aparatele si daca ele au fost amplasate in zonele in care am stabilit, pentru ca saptamana aceasta vom avea probabil o alta intalnire la Inspectoratul pentru Situatii de Urgenta si sa putem eventual sa analizam datele suplimentare si poate se va putea trage o concluzie, nu stim inca", a declarat secretarul de stat Tudor Prisecaru.

El a mai spus ca a fost eliminata complet varianta potrivit careia seismele repetate ar fi provocate de exploatarile petroliere din acea zona, subliniind ca fenomenele au caracter unic in lume si ca s-au stabilit contacte cu specialisti din strainatate.

"Din cate am inteles de la colegii mei de la toate institutiile, ceea ce s-a intamplat aici are un caracter unic. Exista contacte cu specialisti din Brazilia, unde s-a mai intamplat ceva similar, dar nu intru totul la fel, dar si cu specialisti din alte tari", a mai spus Prisecaru.

Secretarul de stat a precizat, totodata, ca "fenomenele au mai scazut in frecventa".

Din 23 septembrie, in zona comunelor Slobozia Conachi si Schela au avut lor peste 200 de cutremure.

Potrivit Institutului National pentru Fizica Pamantului (INFP), peste 30 de cutremure au avut magnitudinea peste 2,5 grade pe scara Richter, iar cel mai puternic seism a avut 3,9 grade si s-a produs in 29 septembrie.

Ultimul cutremur de peste 2,5 grade in Galati s-a produs duminica, la ora 5.35 si a avut magnitudinea de 2,8 grade pe scara Richter.

INFP a instalat in zona localitatilor Izvoarele, Slobozia Conachi si Negrea trei statii seismice portabile, pentru a localiza cu precizie unde se produc cutremurele, precum si echipamente care masoara deplasarea faliilor cu rezolutie de un milimetru. Datele culese de acestea sunt corelate cu informatii din toata reteaua, prelucrate la Bucuresti de un soft si interpretate de seismologi.

Totodata, in aceasta perioada sunt prezenti in zona reprezentanti ai INFP si ai Inspectoratului pentru Situatii de Urgenta, misiunea principala a acestora fiind consilierea populatiei si a autoritatilor locale.

Aproximativ 30 de localnici din satul Izvoarele, comuna Slobozia Conachi, au iesit in strada, saptamana trecuta, cerand autoritatilor explicatii privind cauza cutremurelor. Oamenii au incheiat protestul dupa ce autoritatile le-au promis ca in zona se va afla un geolog de la INFP, care va ramane acolo pentru o perioada si care se va intalni zilnic cu ei pentru a le oferi explicatii.

Satul Izvoarele din comuna Slobozia Conachi s-a numarat si printre localitatile afectate de inundatiile produse in perioada 13 - 14 septembrie in judetul Galati.

Eveniment Antreprenoriatul Profesie vs Vocatie

#cutremure Galati, #specialisti seisme Romania, #cercetatori cutremure Galati, #Institut Fizica a Pamantului , #Stiri Lifestyle