Finlanda, desemnată "cea mai fericită ţară din lume" pentru al şaselea an consecutiv: ce loc ocupă România

Luni, 20 Martie 2023, ora 15:56
177 citiri
Finlanda, desemnată "cea mai fericită ţară din lume" pentru al şaselea an consecutiv: ce loc ocupă România
Finlandezii sunt cei mai fericiți oameni din lume FOTO Visit Finland

Finlanda a fost declarată ţara cu cea mai fericită populaţie din lume pentru al şaselea an consecutiv, potrivit clasamentului World Happiness Report (Raportul Mondial al Fericirii), publicat luni, informează DPA.

Raportul, care a analizat de această dată şi efectele generate de pandemia de coronavirus asupra bunăstării oamenilor, este alcătuit în fiecare an de oameni de ştiinţă din Statele Unite în baza unor sondaje de opinie realizate de Gallup Institute.

Potrivit raportului, locurile următoare din top 10 sunt ocupate de Danemarca, Islanda, Israel, Ţările de Jos, Suedia, Norvegia, Elveţia, Luxemburg şi Noua Zeelandă.

Austria şi Australia ocupă a 12-a, respectiv cea de-a 13-a poziţie, în timp ce Germania se află pe locul al 16-lea, înregistrând o coborâre de două poziţii în raport cu anul trecut.

Două ţări afectate de război, Afganistan şi Liban, ocupă ultimele locuri în acest clasament.

România se află pe locul al 24-lea (scor 6,589), în creştere cu patru poziţii faţă de anul trecut, când s-a clasat pe locul al 28-lea (scor 6,477).

Autorii raportului afirmă că fericirea oamenilor s-a menţinut "remarcabil de rezilientă" în pofida pandemiei de COVID-19, în contextul în care indicatorii medii globali înregistraţi în perioada 2020 - 2022 au fost la fel de ridicaţi ca cei din intervalul pre-pandemic 2017-2019.

Raportul, publicat începând din 2012, foloseşte în principal sondaje de opinie în care oamenii sunt întrebaţi despre nivelul lor de fericire. Printre criteriile utilizate în vederea evaluării se află Produsul Intern Brut (PIB), nivelul de solidaritate, de libertate individuală şi de corupţie, pentru a se obţine în final un scor general. ...citeste mai departe despre "Finlanda, desemnată "cea mai fericită ţară din lume" pentru al şaselea an consecutiv: ce loc ocupă România" pe Ziare.com

#Finlanda, #Romania, #ziua fericirii, #clasament , #Stiri Lifestyle

Curs valutar

1 EUR = 4.9766 RON

-0.0002

1 USD = 4.6402 RON

-0.0062
  1. Robert Negoiță îl atacă pe Nicușor Dan și spune că vrea referendum pentru regulile de urbanism în Bucureşti. "Vii cu fumigene de acest fel"
  2. Se schimbă programul Prima Casă. Documentele la care se renunță din acest an
  3. TOP 7 cadouri de vară pentru copii
  4. Tipuri de garduri din beton: care este opțiunea potrivită pentru curtea ta?
  5. TOP 5 detalii de care să ții cont când vrei un set de canapele living
  6. Top 5 atracții turistice din Madeira: experiențe de neuitat pe insula eternei primăveri
  7. Cele mai utilizate plante medicinale: Sfaturi din bătrâni și obiceiuri sănătoase
  8. 8 modalități în care tehnologia schimbă îngrijirea medicală