Cetatea Fagaras, al doilea cel mai frumos castel din lume, intr-un top de specialitate

Miercuri, 02 Iulie 2014, ora 09:05
1907 citiri
Cetatea Fagaras, al doilea cel mai frumos castel din lume, intr-un top de specialitate

Cetatea Fagaras este considerata cel de-al doilea cel mai frumos castel din lume, conform unui clasament realizat de Hopper, un site specializat in planificarile de calatorii.

Potrivit clasamentulului oferit de publicatia Huffington Post, in clasamentul celor mai interesante zece castele din lume privind arhitectura, Cetatea Fagaras este detronata de Castelul Neuschwanstein din Germania, construit la sfarsitul secolului al XIX-lea pe un deal accidentat aflat deasupra satului Hohenschwangau, de langa Fussen (in sud-vestul Bavariei).

Devansata de edificiul din Germania, Cetatea Fagaras, situata pe locul al doilea, "reprezinta una dintre cele mai mari si mai bine conservate cetati feudale din Europa de Est". "In trecut, castelul a fost pivotul puterii regionale. In timpul secolului al XVII-lea, cetatea a fost extinsa, reflectand bogatia locului", se arata in materialul publicat pe huffingtonpost.com, potrivit Mediafax.

Pe locul al treilea se afla Castelul Durham din Regatul Unit, edificiul fiind inclus in lista patrimoniului mondial UNESCO.

Topul 10 al celor mai frumoase edificii de acest profil din lume continua cu castelul Blarney, castelul Edinburgh, Le Chateau Frontenac din Canada, castelul Cardiff din Tara Galilor, Château et jardins de Villandry, din Franta, castelul Baden-Wurttemberg din Germania si castelul Hearst din California.

#Cetatea Fagaras, #cele mai frumoase castele, #arhitectura castel, #Castelul Neuschwanstein , #Stiri Lifestyle