Cel mai mare diamant roz din lume, scos la licitatie. E estimat la 30 de milioane de dolari

Sambata, 14 Octombrie 2017, ora 12:03
1385 citiri
Cel mai mare diamant roz din lume, scos la licitatie. E estimat la 30 de milioane de dolari
Foto: Sotheby\'s

"The Pink Raj", despre care expertii afirma ca este cel mai mare diamant roz din lume, estimat la 30 de milioane de dolari, va fi pus in vanzare in cadrul unei licitatii ce va avea loc la Geneva in luna noiembrie.

Nestemata, ce are 37 de carate, a fost expusa pentru public in aceasta saptamana la sediul din Londra al casei Sotheby's, informeaza Reuters.

"Are o forma minunata. Este un diamant cu o taietura 'cushion', cu un grad ridicat de stralucire, cu multe fatete, vizibile atunci cand il misti sau il porti pe deget", a declarat Daniela Mascetti, expert principal in departamentul de bijuterii al casei de licitatii Sotheby's.

Diamantul brut a fost descoperit intr-o mina in anul 2015 si este scos la vanzare de un colectionar care a dorit sa isi pastreze anonimatul. La cele mai recente licitatii de pietre pretioase, diamantele roz s-au vandut la preturi de peste 1 milion de dolari per carat.

Un alt diamant roz, ce are 24,78 de carate, a fost vandut cu 46 de milioane de dolari - stabilind un record mondial de pret per carat pentru diamantele roz - la o licitatie organizata in noiembrie 2010 la Geneva. ...citeste mai departe despre "Cel mai mare diamant roz din lume, scos la licitatie. E estimat la 30 de milioane de dolari" pe Ziare.com

#cel mai mare diamant roz, #The Pink Raj , #Stiri Lifestyle