Ce a invatat Tim Cook de la Steve Jobs

Miercuri, 30 Mai 2012, ora 18:00
2040 citiri
Ce a invatat Tim Cook de la Steve Jobs

Directorul executiv al Apple, Tim Cook, a devenit dintr-o data serios si emotionat cand a inceput sa vorbeasca despre mentorul si seful sau, Steve Jobs, miercuri, in cadrul conferintei All Things D.

Este clar ca Jobs, care a murit in 2011 in urma unei batalii prelungite cu o boala necrutatoare, cancerul, a lasat o impresie adanca in constiinta lui Cook.

"A fost una dintre cele mai triste zile din viata mea", a spus Cook, "ziua in care a murit. Si, oricat de mult se poate prezice deznodamantul acestei boli, m-a ranit puternic", a spus Cook, in cadrul All Things D.

Despre ceea ce a invatat de la Jobs, Cook a spus: "Am invatat ca una dintre chei este concentrarea. Nu poti face bine toate lucrurile si trebuie sa te concentrezi asupra a ceea ce ai de facut. Cred ca ne-a invatat pe toti ca viata este fragila si ca nu avem garantia zilei de maine, drept pentru care trebuie sa dam tot ce avem mai bun in noi", potrivit Venture Beat.

Magia din jurul Apple, a spus Cook, rezida in continua crestere si in schimbare. "Iubesc muzeele, dar nu vreau sa traiesc intr-unul", a spus el.

Cook a spus o poveste auzita de la Jobs despre compania Walt Disney, cand Jobs a devenit membru in consiliul de administratie, dupa ce Disney a achizionat Piar. Directorii Diseney, a spus el, erau obsedati de ceea ce ar fi facut Walt Disney, fondatorul companiei, mort cu mult timp in urma. In opinia lui Jobs, aceasta preocupare statea in calea intrarii companiei in modernitate. Jobs l-a avertizat pe Cook sa nu lase acest lucru sa se intample cu Apple.

Jobs, un tip flexibil

Cook a recunoscut ca Jobs ii putea schimba conceptia mai rapid decat oricine.

"Isi putea schimba conceptia asupra unui lucru atat de repede incat uneori uita ca el este persoana care s-a intors cu 180 de grade fata de ziua anterioara. Era un cadou. Era o arta".

"Era un dar, pentru ca lucrurile se schimba. Iti trebuie curaj sa admiti ca nu aveai dreptate. Iti trebuie curaj. Iar el avea asta".

Cook a povestit despre interviul pentru job, pe care l-a avut cu Jobs in 1998. Cook ezita la inceput, pentru ca nu era de mult timp la jobul pe care il avea in acel moment si pentru ca nu era sigur ca vrea sa se mute la o alta companie, care in acel moment, nici n-o ducea prea bine.

"Va spun cat se poate de sincer ca in cinci minute de intalnire cu Steve imi doream sa ma alatur companiei", a spus Cook.

De asemenea, Cook a spus ca a fost impresionat de Jobs ca, in ciuda faptului ca avea foarte multi bani, nu era afectat de ei.

#Tim Cook relatie Steve Jobs, #Tim Cook despre Steve Jobs, #Tim Cook afaceri Apple , #Stiri Lifestyle